Mimând, crezând… mințindu-se


Plin de gânduri drumul meu,
Fiecare pas a rupt din noapte…
Un freamăt lung, zori reci,
Apoi a început să se lumineze:
Uneori răutatea stă ascunsă după florile politeții;
E-n firea celor cu suflet sterp să rănească,
Învinuind, adesea, fără temei,
Alteori reproșând din dorința de răzbunare,
Căci necunoașterea le inspiră teamă și ură.
Pășesc nesigur, în ceață…
Pasul meu așteaptă, nu răsună,
Mă duc, revin, neînțeleasă…
Și-ți mulțumesc Ție, Doamne,
Că tot ce n-am putut vedea cândva,
Astăzi, ochilor mi se arată…
Încep să știu, să înțeleg ceea ce,
Niciodată,
Sufletele pustii, „orbii”, sau răsfățații sorții,
Nu vor ști despre lumea asta;
Ei doar o judecă -,
Ei nu simt… nu știu de ce…
Ei nu știu… nu simt cum…
Nu, nu știu! Dar ei cred că știu
Și dau verdicte.
Judecând orice, oricând,
Mimând, crezând…
Mințindu-se.

Reclame
Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 1 comentariu

Măscăricii ăștia au tupeu


Măscăricii ăștia au tupeu… și un nemăsurat orgoliu,
Susțin cu patos că familia tradițională o vor apăra,
Și chemă iar la vot poporul… dar în zadar,
Pe apa sâmbetei, miliarde din nou vor arunca.
Pentru căsătorie fi-va referendumul definitoriu,
Când întrebarea pe buletinele de vot nu-i clară?
De un’ să știm, că-n lege doar asta vor schimba?
Îs pricepuți să mintă și a manipula,
Politic sunt o gașcă…
Măscăricii ăștia au tupeu… și un nemăsurat orgoliu.
Dar, oare, reușit-au o lume-ntreagă să prostească,
Pozând în familiști convinși.. cum alții nu-s?
Când, unul moralist și-a luat vreo cinci neveste,
Iar, celălalt mai tânăr, soție avu’, doar una,
Dar are alta ”mai cruduță”, jună,
Ce încă-i numa’… țiitoare!
Mai bine ar tăcea și s-ar retrage,
Lăsându-ne ca să trăim și noi în liniște și pace.
Au dovedit, cu vârf și îndesat, ce-nseamnă pentru ei
Dragostea de țară, morala… și familia tradițională.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Nu-i ocărâți, nu ăsta-i rostul vostru


O, cât de bine știu, – sărmani ai lumii fără minte, cu învățătură –
N-ați mai huli și n-ar fi ținta voastră de umor
Acei ce poate s-au născut, sunt înzestrați cu altă-ndemânare.
Și dacă s-ar putea, măcar o clipă, puneți-vă în locul lor,
A lor și a acelora ce, poate, s-au îmbolnăvit și au rămas cu tare,
Nu-i ocărâți, nu ăsta-i rostul vostru – oameni buni – dacă aveți cultură!

O, cât de bine știu. De scriu stâlcit nu-i în totalitate vina lor,
Poate-au crescut în lipsuri, cu maltratare și în teroare,
Sau, poate-au avut neșansa să se nască cu o tară…
Și ar fi bine să nu uităm că pentru ei – ca pentru fiecare,
Familia -, căminu-i prima școală unde se deșteptară.
Dar fără îndrumare – de unde învățătura cuvintelor, silabelor?

Când ceilalți copii, de-aceeași vârstă, tainele scrisului au deslușit,
Poate că, grija lor a fost bucata de pâine ce n-o puteau avea,
Le era foame, poate frig și teamă. Cum să poată învăța?
Sau, poate n-aveau haine, încălțăminte, ori un pat cu o saltea.
În lumea asta, nu sunt toți școliți. Pe aceia de ocară i-am putea cruța,
Că nu au fost la școală nu-i în totalitate vina lor… prea multe, poate, le-au lipsit.

Nu-i ocărâți, nu ăsta-i rostul vostru – oameni buni – dacă aveți învățătură!
Căci fiecare vis al lor, e-un vis apăsător, o sală de-așteptare…
De prea sonore și stridente le sunt cuvintele stâlcite și bolnave,
Așteaptă îndrumare, nu ocară – oameni buni zidiți chibzuit caractere,
Nu-i mai urmăriți, să le vânați orice greșeala, ca haitele hulpave.
Atâta timp cât inima îmi bate, voi apăra năpăstuiții de cei cu pseudocultură.

O, cât de bine știu, – sărmani ai lumii fără minte, cu învățătură –
N-ați mai huli și n-ar fi ținta voastră de umor
Acei ce poate s-au născut, sunt înzestrați cu altă-ndemânare.
Și dacă s-ar putea, măcar o clipă, puneți-vă în locul lor,
A lor și acelora ce, poate, s-au îmbolnăvit și au rămas cu tare,
Nu-i ocărâți, nu ăsta-i rostul vostru – oameni buni – dacă aveți cultură!

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Cobre, ulii și hârci


Cobre, ulii și hârci ajunse-n fruntea țării.
N-au minte. – mintea lor este pierdută –
Orbiți sunt de-al puterii nesațiu.
Ca păianjenii creat-au rețele de ochi orbi
În care-au ucis lumina.
Nu văd că nu sunt cei mai buni,
Nu sunt nici măcar buni.
– Legile lor date „ pe repede-nainte”
Sunt strâmbe – De aceea sunt priviți cu silă.
Nu-mi este frică să le spun:
N-aveți minte – mintea voastră este pierdută –
Sunteți nebuni!

Mă doare sufletul gândindu-mă la voi,
– tineri sau bătrâni – cei care le faceți scut.
Lor puțin le pasă de voi, de noi, de țară…
Și voi apărați nemernicia acestor cobre,
Acestor hârci fără minte ajunse-n fruntea țării,
Acestor ulii cu gheare cu care v-au luat tot ce se putea lua,
Copii, cinstea, judecata și demnitatea…
Mă doare sufletul gândindu-mă la voi!

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

omule


pe pământ există binele, omule,
există dreptatea, curajul și claritatea,
altruismul și compasiunea,
iertarea și prietenia,
există iubirea și justețea.
cum pe pământ există și răul, omule,
există ura și nedreptatea strigătoare,
lașitatea și minciuna, nelegiuirea,
violența oarbă, crima și toate relele,
omule, dacă alegi să rămâi impasibil,
să stai cu brațele încrucișate
și să nu faci nimic pentru bine,
să nu faci nimic împotriva răului,
relele te vor cuprinde, te vor sufoca.

o singură viață ai, omule,
păstrează-ți flacăra interioară mereu aprinsă,
păstrează-ți conștiința curată,
apără binele și atacă răul,
dăruiește-te, mângâie și vindecă,
binele și dreptatea te vor cuprinde,
vei ști că nu trăiești degeaba, omule.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Ești de partea hoților


Ești de partea hoților,
Tu ce stai la umbră-n iarbă,
Sau la bere pe terasă,
Tolănit, spunând n-am treabă,
Ce se-ntâmpă nici că-ți pasă.
Ai venitu’ asigurat – de la stat ca asistat!
Iar când țara se ridică,
Stai în casă, ți-este frică!
Privești la ”tembelizor”, La Antene,
Nu-nțelegi ce se întâmplă,
Dai crezare tonților care apără hoția
Și-și bat joc de România!
Spunând: cei ce ies în stradă-s
Huligani și derbedei,
Soroșiști și șobolani…
Și sunt ai țării dușmani.
Nu-ți trece prin tărtăcuță,
Că dușman ești mătăluță!
Trăiești pe spinarea lor,
Dar… ești de partea hoților!

11.08.2018

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 2 comentarii

Cum poți…


Cum poți trăi fără speranță, fără încredere,
Cum poți trăi fără iubire?

În aceste vremuri de nebunie,
Cine poate trăi fără adevăr, fără cinste,
Trăiește fără încredere și fără speranță,
Așa cum ar trăi de unul singur.

Dar, dacă ar privi lumea într-un alt mod,
Prin ochii uimiți ai copilăriei,
Uitând furia și zarva deșartă,
Ar învăța să iubească,
Să-și prețuiască semenii,
Să ierte și să uite.
Ar descoperi un nou drum,
Găsindu-și mersul drept în viață.

Nu pot trăi fără speranță, fără încredere,
Nu pot trăi fără iubire.
Cum poți…,
Cum poți trăi fără iubire?

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu