cât mai departe


m-a cuprins lehamitea
s-a umplut lumea de oameni indolenți plini de fumuri și aroganță
găunoși precum un copac bătrân
ros de carii și de mucegai sub scoarța groasă
(periculos chiar dacă pare falnic)
mi-e atât de lehamite de tot și de toate
încât aș fugi undeva unde să nu aud și să nu văd nimic
să stau departe de micime și falsitate
cât mai departe…

Anunțuri
Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 1 comentariu

Copila mea


Când te-am născut, aveam un singur gând,
Comoara mea, în ziua aceea am plâns de fericire,
Și ți-am jurat pe tot ce-aveam mai sfânt,
Că o să crești frumos, înconjurată de iubire!

Ți-am mai promis, atunci, să-ți fiu mereu aproape,
Și-am să te învăț de toate, cum voi putea mai bine:
Ce este omenia și ce e viața cu tot ce-n ea încape,
Și-atunci când vei alege, să fiu de-acord cu tine!

Și uite cum, zi după zi, an după an, trecut-a timpul,
Tu ai crescut, iar astăzi ești departe, raza mea,
(Viața așa a vrut, dar vieții nu-i cunoaștem planul)
De-ți este bine, duc și povara depărtării oricât ar fi de grea,
Căci te iubesc enorm, mereu te voi iubi, copila mea!

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 3 comentarii

Când spui Maramureș


Spun Maramureș,
Și-n stropi de amintiri, ca în oglinzi de vis,
Îmi văd înaintașii în strai de sărbătoare.
Mi-e atât de dor de tine, sat de pe deal,
Căci sufletu-mi doinește:
Mi-a fost așa de bine, mi-e atât de dor de tine.

Când spui Maramureș,
Spui munții Gutâi, Pietrosu, pasul Prislop,
Spui Pintea Viteazul sau Dragoș Voievod,
Spui dealuri și păduri, biserici de lemn
Și case tihnite prin livezile verzi, înflorite.
Spui Mara și Iza șerpuindu-și apele clare,
Spui Tărâm de Legendă, sau Nord,
Spui salbă de sate, fuioare de fum,
Păienjeniș de cărări pe munți aninate.
Spui puhoi de oameni în straie colorate
Despovărați de greul zilei ce-a apus.
Spui chip de copil îmbujorat și priviri ca cerul -albastre,
Spui oameni care trăiesc precum străbunii,
Condimentându-și viața fără surplus.
Spui Maramureș, spunând simplitate, bucurie,
Și-un zâmbet larg îți încălzește fața.

Spun Maramureș,
Și-n stropi de amintiri, ca în oglinzi de vis,
Îmi văd înaintașii în strai de sărbătoare.
Mi-e atât de dor de tine, sat de pe deal,
Căci sufletu-mi doinește:
Mi-a fost așa de bine, mi-e atât de dor de tine.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 1 comentariu

Un mâine demn


De când e lumea lume, cinstea a fost izvor de bine
Și a putut opri fărădelegi și năravuri desfrânate.
Doar prin conștiința trează se construiește un mâine
Demn. Nu când minciuna și hoția sunt acceptate și legiferate.

Deși părea inert, obișnuit să tacă și să rabde,
Poporul s-a trezit din somn și a ieșit din amorțeală,
Dorind normalitatea și dreptul la o viață cumsecade,
Justiție și învățământ temeinic. Nu doar spoială.

Omul simplu iese în stradă și ar vrea țara să scape
De corupții care-l mint și de atâția ani îl fură,
S-a trezit și nu mai rabdă aceste imitații calpe
Ajunse demnitari și doctori prin hoții și impostură.

Mi-am dorit și îmi doresc, dându-mi toată a mea silință,
Să îi fac să înțeleagă pe cei cuprinși de iraționale frici,
Că un trai în demnitate e mai bun… și-i cu putință,
Doar scăpând de boala socială ce au contractat de mici.

De când e lumea lume, cinstea a fost izvor de bine
Și a putut opri fărădelegi și năravuri desfrânate.
Doar prin conștiința trează se construiește un mâine
Demn. Nu cu minciuni, manipulări și război între „palate”.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 2 comentarii

Noi vrem dreptate (Pastișă)


Te-ai cățărat în vârf să fii la adăpost,
Ai spus minciuni câte ai vrut,
Și ai furat și țara ai vândut
Și jenă nu ți-a fost!
Neam de ciocoi, fără cuvânt,
Mai plin ca iadul de păcate,
Ne-ai crezut proști ca niște oi,
Că am tăcut și v-am răbdat pe voi
Să ne împovărați de griji și de nevoi,
Dar, astăzi vrem dreptate!

Speranța într-un trai mai bun ca ieri
De-o vezi la noi tu ne-o usuci.
Copiii în pragul disperării ni-i aduci,
Să fie mincinoși și sclavi le ceri.
Încalci ce-avem mai drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Bătrânii în frig și lipsuri mor,
Dar tu nu știi, n-ai grija lor –
Ci hoților le vrei un trai uşor
Cu ei făcut-ai legământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că cinstea e pe primul loc,
Că nu-şi va bate nimeni joc
De noi, dacă muncim.
De noi şi de cei ce dragi ne sunt
Care-și lucrează palma de pământ.
Noi dacă spunem una, aia facem,
Și privilegii fără de măsură noi nu vrem
Ca voi – v-am dat crezare, dar mințiți suntem
Şi-am vrea s-aveți cuvânt!

Te-ai cățărat în vârf să fii la adăpost,
Ai spus minciuni câte ai vrut,
Și ai furat și țara ai vândut
Și jenă nu ți-a fost!
Neam de ciocoi, fără cuvânt,
Mai plin ca iadul de păcate,
Ne-ai crezut proști ca niște oi,
Că am tăcut și v-am răbdat pe voi
Să ne împovărați de griji și de nevoi,
Dar, astăzi vrem dreptate!

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 10 comentarii

Besmetisme a la Lia -despre grațiere, amnistie și ieșit în stradă


Încep prin a spune că nu sunt ancorată politic. Nu am fost și nu sunt membră în niciun partid politic. Așadar nu fac politică… sau fac doar dacă unii consideră a face politică prin a nu sta impasibil, a reacționa și a lua atitudine atunci când este cazul.
Nu sunt genul de om care așteaptă de la alții să facă ceea ce el nu este capabil. Sunt genul de om care și-a luat în mâini frâiele destinului… toată viața am muncit și m-am documentat. Atunci când am eșuat în vreun demers sau proiect nu am căutat vinovați, mi-am asumat. Mereu am crezut și încă mai cred în forța binelui. Dar, din păcate, binele și răul, indiferent de context, sunt privite și analizate de către noi toți în mod subiectiv.
Nu întotdeauna binele meu coincide cu binele altuia.
Pentru mine starea de bine este:
Să nu depind de pomeni electorale și de mila celor ajunși la putere.
Să am siguranța zilei de mâine dacă știu că muncesc cinstit.
Să pot fi sigură că îmi găsesc un loc de muncă dacă vreau să-mi schimb jobul, fără a fi nevoită să mă umilesc sau să apelez la cunoștințe, ori să mă înjosesc dând mită pentru un loc de muncă sau pentru a-mi putea rezolva o problemă oricât de mică.
Să am siguranța că pensia îmi va fi calculată corect la nivelul la care am cotizat (și asta nu doar mie ci oricui din țara asta).
Să pot să-mi expun părerile, bune sau proaste, fără teama că voi fi înjurată și marginalizată și atunci când greșesc să fiu combătută cu argumente…

Să pot să-mi fac proiecte de viitor fără teama că mâine ceva se schimbă și din tot ceea ce mi-am programat se duce dracului pentru că nu-ș’ cine din Guvern sau Parlament a dat o ordonanță de urgență sau o lege cu dedicație…

Să știu că instituțiile statului veghează la siguranța populației… că prioritari sunt oamenii corecți, cei care aduc plus valoare prin muncă, prin inteligență și idei, prin afaceri oneste și nicidecum clientela politică, hoții și criminalii.

Să…

Fără a fi partizana nimănui, mă întreb: De ce oare prioritatea guvernului este legea amnistiei și a grațierii?
OK, deținuții au condiții execrabile, inumane, în pușcării.
Dar, sutele, miile, milioanele de români onești care trăiesc la limita subzistenței și acei oameni onești ajunși în stradă sau la mila rudelor sau a comunității nu neapărat din vina lor, ci din cauze conjucturale, nu sunt o prioritate?

Nu-s naivă. Știu că totul se bazează pe interes… dar, atunci când interesul general este uitat în favoarea interesului propriu sau de grup, nu-i bine deloc. Pe termen lung se văd efectele.
Am crezut și cred în libertate. Dar nu în libertatea dictată, nu în libertatea bunului plac, ci în acea libertate care se întinde până acolo unde nu sunt încălcate drepturile și principiile celorlalți.

Am fost făcută securistă… mi-s-a spus că sunt manipulată de forțe oculte… că nu am milă și nu mă gândesc la cei închiși… că cei care ies în stradă sau iau atitudine sunt plătiți de nu-ș’ cine.
Nu, nu sunt manipulată de nimeni. Gândesc cu propriul cap. Nu sunt nici amnezică și nici coruptibilă… am sperat mereu în mai bine pentru toți… din păcate la conducerea țării sunt aceeiași politruci care dau vina pe oricine și pe orice. Nu sunt capabili să-și asume greșelile, furtișagurile și micimea.

Pentru reamintire, iată partidele și Guvernele de după 1989 care au adus România în stadiul de astăzi:

FSN
PETRE ROMAN = decembrie1989 – octombrie1991
THEODOR STOLOJAN octombrie 1991 – noiembrie 1992
PDSR
NICOLAE VĂCĂROIU noiembrie 1992 – decembrie 1996
PNȚCD
VICTOR CIORBEA decembrie 1996 – aprilie 1998
GAVRIL DEJEU interimar martie- aprilie 1998
RADU VASILE aprilie 1998 – decembrie 1999
PDSR
ALEXANDRU ATHANASIU interimar decembrie 1999
INDEPENDENT (?)
MUGUR ISĂRESCU decembrie 1999- decembrie 2000
PDSR/PSD
ADRIAN NASTASE decembrie 2000- decembrie 2004
EUGEN BEJINARIU interimar decembrie 2004
PNL aripa TĂRICEANU
CĂLIN POPESCU TĂRICEANU decembrie 2004 – decembrie 2008
PD-L
EMIL BOC decembrie 2008-februarie 2012
CĂTĂLIN PREDOIU interimar februarie 2012
MIHAI RĂZVAN UNGUREANU februarie 2012 – mai 2012
PSD
VICTOR VIOREL PONTA mai 2012 – iunie 2015
UNPR
GABRIEL OPREA interimar iunie 2015
PSD
VICTOR VIOREL PONTA iunie 2015 – noiembrie 2015
ALDE fostul PNL aripa TĂRICEANU
SORIN CÎMPEANU interimar noiembrie 2015
INDEPENDENT (?)
DACIAN CIOLOȘ noiembrie 2015 – ianuarie 2017
PSD
SORIN MIHAI GRINDEANU ianuarie 2017 –

Vă las pe voi cei care votați PSD să analizați… chiar dacă sunt convinsă că starea voastră de bine diferă de a mea… cu toate că am trăit în aceeași țară, în aceeași perioadă, în mod sigur am trăit în lumi diferite, deși pare paradoxal.

Publicat în diverse... | 7 comentarii

mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred


mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
la cum se schimbă totul într-un ritm dement,
ceea ce ieri apreciam, azi nu mai este bun,
şi trebuie înlocuit neapărat, este urât, s-a demodat.
ne bulucim, rafturi în magazine luăm cu asalt!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
iarna, dacă un strat de omăt s-a aşezat,
e catastrofă! Of, dar, nu ne-am aşteptat,
este zăpadă, nu mai putem umbla pe asfalt,
alunecăm şi-i ger şi totul parcă a îngheţat!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
vara, dacă-i soare nu este bine, e prea cald,
cum să muncim? mai bine stăm la ştrand!
când cerul e înnorat şi plouă, nu-i bine iară,
prea-i ud şi, ne-ntrebăm miraţi: cât mai plouă oare?
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
străbunii ne-au lăsat ca zestre de păstrat,
cumpătarea şi modestia… dar, noi le-am lepădat!
ne etalăm cu nonşalanţă aroganţa şi prostia,
nu ratăm niciun prilej, e musai, să ne-afişăm bogăţia!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred:
dacă mai ieri, totul venea firesc şi natural
şi frumuseţea era de la natură, ca un dar,
astăzi, orice-i posibil, chiar să ne reinventăm;
doar câţiva ani să-ntinerim „ne ajustăm” în ritm ameţitor,
parcă, nu mai suntem oameni, supuşi legilor firii,
ci obiecte de decor… atâta frumuseţe artificială!
mă uit în jur şi… nu ştiu ce să mai cred…

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 5 comentarii