O mamă când o ai


Copila mea, ascultă a mea povață,
Cât încă-s lângă tine, lucidă și în viață,
Deschide-ți ochii larg, privește bine,
Căci nimeni nu-ți vrea binele așa ca mine!

O mamă când o ai, chiar dacă tu crezi uneori că-i rea,
Te va ierta mereu, oricât tu i-ai greși, copila mea!
Însă prietenii, bărbatul…, să bagi bine de seamă,
Și dacă nu greșești, nu iartă… nu-ți sunt mamă!

Părinții iartă, uită, și nu-ți vor reproșa nimic,
Te vor iubi mereu, copile, ca atunci când erai mic;
Chiar dacă i-ai rănit și-i doare, nimănui nu se vor plânge,
Doar inima din pieptul lor va sângera… li se va frânge!

Cât încă-s lângă tine și n-am plecat în locul cu verdeață,
Chiar dacă tu socoți că știi mai bine, ascultă și a mea povață:

A fost cândva un tată ce a bătut în tocul ușii câte un cui,
Mâhnit peste măsură de greșelile fiului lui;
Și când în tocul ușii loc pentru vreun cui n-a mai rămas,
Și-a chemat fiul, spunându-i cu tristețe-n glas:
Am bătut câte un cui, fiule, când ai greșit ori dat-ai de necaz!
Cum fiul simțitor, înțelegând ce tatăl său făcea,
Văzând mulțimea cuielor din ușa sa,
Prin fapte și prin vorbe bune, a hotărât greșelile-a-și răscumpăra:
– Tată, te rog să scoți câte un cui la fiecare vorbă bună,
La fiecare faptă bună a mea!
Și tatăl a început să scoată câte un cui din tocul ușii lui:
Câte o faptă bună și cuiul scos, până la cel din urmă cui,
Căci fiul faptă bună, faptei bune, a urmat…
Și-n ziua aceea, iertându-și fiul, tatăl l-a îmbrățișat:
-Mă bucur, fiule, că toate cuiele le-am scos,
Însă în tocul ușii… găurile făcute de cuie au rămas!

O mamă când o ai, chiar dacă tu crezi, uneori, că-i rea,
Te va ierta mereu, oricât tu i-ai greși, copila mea!
Deschide-ți ochii larg, privește bine,
Căci nimeni nu-ți vrea binele așa ca mine!

Părinții iartă, uită, și nu-ți vor reproșa nimic,
Te vor iubi mereu, copile, ca atunci când erai mic;
Chiar dacă i-ai rănit și-i doare, nimănui nu se vor plânge,
Doar inima din pieptul lor va sângera… li se va frânge!

Reclame
Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 1 comentariu

Azi este Paște


Moartea biruit-o Domnul Sfânt,
Speranța vieții în noi renaște,
Hristos ieșit-a din mormânt;
Azi este Paște!
Și ziua parcă-i mai frumoasă,
Mai bucuroși bunicii și nepoții,
Când familia-ntreagă e la masă!
Ne veselim, mâncăm, ciocnim ouăle roșii,
Spunând: Hristos a Înviat!
Cum spusu-s-a din moși strămoși de Paște!

Tuturor celor care sărbătoresc astăzi Paștele vă urez: Sărbători pascale în tihnă!

Publicat în diverse..., Poezie | 1 comentariu

Și azi și ieri, mințit-o oamenii politici…


Ca azi și ieri mințit-o oamenii politici.
Ca să-și atingă scopul aruncă sărmanilor câte un os,
Precum la câini!
Toți decadenții buni de gură măsluiesc fapte, istorii,
Știind că lașii tac și unii-s vânzători, vânduți:
Ce-a fost, puțin le pasă!

Ca azi și ieri mințit-o oamenii politici.
Iată-i, iar se-aruncă-n cete,
Cuvântul le este ba miere, ba venin,
Cu apă chioară încercă să-i îmbete
Pe cei flămânzi, săraci și goi…
Denigrând onestitatea și târând-o prin noroi!
Ocară și gâlceavă… o lume pe dos.
Iar și-au dat întâlnire nebunii,
Cu gândul la” arginți” nu văd că lumea clocotește.
Ei sunt buni români iubindu-și țara?
Când sunt oameni politici care se-nalță
Ca să înalțe a lor popoare,
Ai noștri nu văd că încet poporul român moare!

Am vrut să mă opresc din scris, dar,
Semenii mei, dragul meu popor român,
Vin iar alegeri, importante, pentru țară,
Și mă-ntorc să vă rog iară:
Să fiți demni, nu de ocară!
Nu le dați apă la moară, ascultându-i pe mișei!
Și mai ales, dragii mei, nu mințiți, nu fiți ca ei!

Și azi și ieri, mințit-o oamenii politici…

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Ei fac ce vor…


Vai de ei și vai de noi,
Ei fac ce vor… noi tărăboi.
Dictatură ar vrea, măi frate,
Cică… au majoritate!
„Mi-amintesc…odinioară,”
Nu era mai bine-n țară!
Stăteai la coadă la alimentară:
Pentru ouă, pâine, lapte…
Pe raft nu erau de toate,
Erau rafturile goale,
Ici și colo, doar borcane cu muștar
Și murături: castraveți sau gogonele-,
Dar, n-aveai carne pentru ele,
Fiindcă la carmangerie,
Cine-a trăit pe atunci știe-,
Găseai doar „galoși de porc”,
Cârlige goale și la pungă „petreușii”
Doi pui mici și vineții,
De-ai trăit pe-atunci, îi știi-.
Ciocolată sau bomboane,
Portocale sau banane, nu găseai
Și în lipsă… mentosane cumpărai.
Doamne feri! Unii parcă au uitat,
De tot ce au îndurat:
De întuneric, frig și teamă…
De lipsa de informare,
De adevăruri trunchiate,
Istorii mistificate…
La TV… seară de seară,
Erau Leana și cu Nicu
Și cei ce preaslăveau partidul!
„Mi-amintesc…odinioară,”
Era mult mai rău în țară,
Și-i păcat că s-a uitat!
Dictatură ar vrea, măi frate,
Cică… au majoritate!
Ei fac ce vor… noi tărăboi,
Vai de ei, sau, vai de noi?

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Sunt ușor nedumerită, amuzată, iritată


Sunt ușor nedumerită, amuzată, iritată,
De un experiment bizar, speculativ…
Dar, totuși, aș avea o întrebare:
Tu, când ceri prietenia unui om,
O faci pentru manipulare?

Nu, nu am studii-nalte, nici diplome, nici doctorate.
În schimb am bunul simț… cultură și umanitate.
Însă, ca un nimeni care sunt,
Nu vreau „reușite periate”, nici manipulare. Am integritate!
Nu, nu-s un nume. Sunt doar eu… nimic de zis.
Și te întrebi probabil: Cum de mi-am permis?
Ei, uite, mi-am permis!
Căci se confirmă ipoteza: unii vor idoli, cu ardoare
Se vor în față aclamați și adulați… vor fani, vor totul.
Îmi pare rău, maestre, dar comportamentul tău de azi,
M-a ajutat la scris: oferindu-mi subiectul.

Sunt ușor nedumerită, amuzată, iritată.
De un experiment bizar, speculativ…
Dar, totuși, aș avea o întrebare:
Tu, când ceri prietenia unui om,
O faci pentru manipulare?

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Păpușari… păpuși sus-puse


Păpușari… păpuși sus-puse
Sunt aproape-asemănate
Și-i leagă minciuni sfruntate,
Urlete de răutate din iadul-vremilor apuse.

De nimeni nu ar fi votată,
Simțiri sau gânduri n-o indică,
Doar proștii în slăvi o ridică:
Păpușă la cârma țării așezată.

Și cât de mare este țara,
De neghiobi manipulate
Vezi păpuși nenumărate,
Da-n priviri le arde ura…

Crezi că grea le e povara
În fruntea țării fiind plasate,
Cum la fel sunt „mansardate”
Nu le tulbură ocara…

Păpușari… păpuși sus-puse
Sunt aproape-asemănate
Și-i leagă minciuni sfruntate,
Urlete de răutate din iadul-vremilor apuse.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Prietene


Prietene nu tânji după fructul căzut.
Mai bine bucură-te de copacul în floare,
Bucură-te de noul rod.
Toleranța mea are o limită, prietene,
Nu tânji… adună-te!
Și bunătatea mea are o limită,
lasă trecutul, adună-te!
Nu te lăsa cuprins de fantasme.
Trăiește în prezent, asumă-ți angajamentul,
adună-te, prietene!
Până și înțelegerea mea are o limită.
Nu întinde coarda; pentru că, vezi tu?
Într-o bună zi ea se va rupe și,
din senin vei fi lovit ca de trăsnet…
Întreabă-te dacă vei mai putea să te aduni.
Nu tânji după fructul căzut,
E viermănos… Prietene!

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu