Gertrude


Deşi se anunţase a fi o zi obişnuită, acea zi călduroasă de octombrie avea să-i schimbe destinul. Gertrude uitase cum este să te bucuri. Fără voie, viaţa o împinse-n rutina cotidiană din care nu găsea motive să iasă. Acea zi obositoare, stresantă, care părea că nu se mai termină, avea sa-i aducă o revelaţie. Era destul de târziu pentru un apel telefonic, ora douăzecişidouă trecut. A lăsat telefonul înadins să sune insistent, gândindu-se că este o greşeală. Se întrebă privind ecranul minuscul cine ar putea apela cu număr ascuns, dar continuase lectura paginilor scoase la imprimantă, o sinteza ce trebuia predată şefului a doua zi la prima oră. Acţiona mecanic, o maşinărie eficientă, programată parcă . Nu spera ca viaţa să-i acorde încă o şansă. Indiscutabil, nu putea fi pus la îndoială faptul că Gertrude nu semăna cu nimeni. Era diferită atât ca personalitate cât şi prin modul de a gândi, avea o atitudine destul de provocatoare. Înzestrată cu calităţi intelectuale excepţionale, a trebuit să plătească tribut vieţii pentru acest beneficiu. Cu ani în urmă, o perioadă şi-a petrecut-o cântărind motivele pentru care ar trebui să-şi abandoneze tabieturile şi comoditatea unei casnicii de convenienţă pentru a intra într-o nouă etapă a vieţii. Şi a ales. Viaţa şi-a urmat cursul şi odată cu anii devenise un robot , căpătase un soi de automatism. Îşi croise un scut. Apoi, din adâncuri, din amintiri uitate, ca o chemare… un apel telefonic, o voce guturală comprimând timpul… Se regăsea, găsise resursa de-a se trezi la viaţă.

Îşi privea şeful neînţelegând nimic din ce spune. Prima dată după mulţi ani îşi pierduse firea. Îngăimă o scuză puerilă pentru a ieşi din şedinţă…De când a sunat-o Cristian, un soi de nelinişte absurdă a pus stăpânire pe ea. Uitase, acum încerca să analizeze, amintindu-şi convorbirea din seara aceea:
– Alo!!! Getrude?!…Bună seara.
– Bună seara… sunt eu. Cristian!!! … dar tu… tu de unde ai acest număr?
– Are importanţă? … Nu m-ai uitat nici tu, ai ştiut … Cum mai e viaţa ta? Ce faci?
– Nu are… Cristian, nu are importanţă. Mă întreb însa cum, de ce?… Viaţa mea?!!! … Nu ştiu, cred că e aşa cum mi-am făcut-o…eu şi alţii care mi-au influenţat la un moment dat destinul. În rest fac ceea ce facem toţi… muncesc, uneori pâna la epuizare. Încerc să ţin pasul cu tot ce e nou în domeniu. Şi tu? Tu ce faci?
– Acum vorbesc cu tine. În general bine…
– Mă bucur.
– Că mă auzi, că fac bine, că e cerul înstelat şi e lună?
– Cristiiiaan…
– Gertrude!
– …
– Vreau să te văd! Vin la tine-n oraş peste o lună… Crezi că…
– Sigur putem ieşi la o cafea, prietenii se întâlnesc… îşi vorbesc… chiar dacă la interval de ani…
– Da. E ciudată rotirea timpului… Câţi ani au trecut ?
– Nu ştiu, a fost decembrie… la răscruce de timpuri.
– Ningea…
– Ai vrut să-mi cumperi un trandafir roşu… te-ai răzgândit.
– Te-am întrebat … vrei să faci dragoste cu mine?
– …
– De ce taci?
– Cristian, au trecut prea mulţi ani… am uitat. Ce ţi-am răspuns?
– Ai uitat?! … Nu cred… vrei să-ţi amintesc cuvânt cu cuvânt ?
– Nu. Cred că am spus, ştii bine că vreau, de ce mă chinuieşti? …doar că, nu cred că este înţelept şi nici momentul… nu cred că-mi este permis. Am obligaţii!
– Gertrude… n-ai uitat…
– N-am uitat! Ai sunat să vezi cum stau cu memoria?
– …Vreau să te văd. Am nevoie să te-ntâlnesc ca să pot merge mai departe…
– Nu înţeleg.
– Deşi mi-e teamă, vreau să te-ntâlnesc… Timpul şi-a pus amprenta asupra mea, m-am schimbat. Cu toate acestea vreau să citesc în ochii tăi cât de mult…şi …
– Şi eu m-am schimbat. Viaţa m-a schimbat.
– Am câteva kilograme în plus… şi câteva fire albe. Mai mult albe…
– De când te preocupă câteva fire de păr alb?
– Nu mă preocupă, doar am vrut să ştii. Tu? La fel de frumoasă?
– Nu ştiu, am să o citesc în privirea ta…
– Atunci nu ne rămâne decât să ne întâlnim.
– Bine. Sună-mă când ajungi…
– Cum?!!! Să te sun doar atunci?
– Nu ştiu… sună-mă când vrei să vorbim. Acum te las… Este târziu şi mai am de verificat o sinteză pentru mâine…
– Noapte bună Gertrude!
– Noapte bună Cristian!

Ieşise din şedinţă cu gândul aiurea, îşi luă poşeta şi cheile maşinii, părăsind clădirea administraţiei. Se îndreptă cu paşi leneşi spre „buburuza” , maşina ei veche. Băgă cheia-n contact. Potrivi scaunul, oglinzile, şi-şi puse centura din obişnuinţă. Învârti cheia şi motorul „ buburuzei” începu a toarce rotund. Apăsă pedala accelerând uşor, pornind fără o ţintă precisă. Spera doar ca idiotul de portar să fie-n gheretă pentru a deschide. A avut noroc. O salută respectuos, aplecându-se umil, gest care-i trezi o repulsie instinctivă. Nu-i plăceau oamenii umili. Iar acesta cu atât mai puţin, avea o privire vicleană. Gertrude, fără să vrea, îl asemuia unui şarpe. Îşi amintea de ziua când s-a prezentat după angajare. A fost singura dată când i-a atins mâna, îi urase bun venit în colectiv. Atingerea acelei mâini, reci şi umede, i-a provocat greaţă…

Odată intrată în trafic, conduse atent, rulând cu viteză redusă, urmând şerpuirea şoselei spre barajul de la lacul de acumulare. Îi plăcea liniştea acelui loc. În plus, toamna, pădurea ce-nconjoară lacul este mirifică. Îşi aminti că a fost primul loc pe care s-a gândit să-l arate lui Cristian atunci când s-au cunoscut.
Gândurile i-au fost întrerupte de melodia setată-n telefon pentru apelurile lui. A tresărit. Căută telefonul, semnaliză dreapta, căutând cu ochii un refugiu. A tras uşor de volan, răspunzând apelului:
– Bună, Cristian!
– Salve Gertrude! Unde eşti? La muncă? Deranjez?
– Sunt în maşină, mi-am luat liber doua ore, nu mă puteam concentra…
– Am ajuns, m-am cazat şi… te sun mai târziu dacă-i un moment nepotrivit.
– Nu-i cazul, am oprit… tu…
– Eu… Ce-i cu mine?
– Nimic. Te sun când mă întorc în oraş.
– Unde eşti? Să nu-mi spui că fugi iar…
– Nu fug… nu de tine. Sunt la baraj. Îţi aminteşti poieniţa?
– La stânci?
– Da.
– Cu ce maşină eşti, a ta?
– Da. Cu „buburuza” mea.
– Sună-mă când te întorci să luăm prânzul împreună.
– Am să te sun… pe curând …
– Gertrude… pe curând.
A pus telefonul pe scaunul din dreapta, a semnalizat stânga uitându-se în retrovizoare, asigurându-se a demarat uşor. Mai avea câteva sute de metri. A ajuns în câteva minute. Gândurile o chinuiau. Inima o luase la galop. Uitase de tocurile cui şi de ţinuta Office, s-a avântat spre poteca ce urca pieptiş spre poieniţă.

Stătea rezemată de stânca îmbrăcată-n muşchi, cu ochii-n zare spre piscul semeţ al muntelui. Respiră aerul tare, lăsându-se mângâiată de soare şi adierea călduţă a vântului… doar ea cu gândurile. Îşi asculta bătăile inimii.
Treptat s-a liniştit. Asculta foşnetul pădurii privind stolul de păsări, puncte negre pe albastrul cerului. Zâmbi, spunându-şi în gând : „Gertrude, eşti o proastă! Te-ai speriat de ceea ce-ar putea aduce întâlnirea, revederea lui Cristian… Înfruntă-ţi destinul. Întâlneşte-l… ”
Îşi căută telefonul… îl lăsase-n maşină. Se gândise să-şi sune seful să-i spună că avea întâlnire cu trecutul.
Nu se mai grăbea, dintr-o dată timpul nu o mai presa. Parcă intrase-ntr-o altă dimensiune.
Nu ştia cât timp a trecut. O jumătate de oră? O oră? Poate nici atât. Nu purta ceas, de aceea încercă să se orienteze după soare. E încă devreme, îşi zise.
Alungă apoi orice gând, închise ochii, stătea stâncă pe stâncă…
Nu i-a auzit paşii. Aţipise.
Cristian stătea în fata ei privind-o. Îi auzea răsuflarea. Acelaşi miros de parfum discret, masculin, inconfundabil, îi întări convingerea că a venit…Un val de căldură îi inundă fiinţa…
Nu-şi spun nimic. Gertrude se încăpăţânează să tină ochii închişi de teama de a nu pierde clipa. Prin minte i se derulează imagini ca-ntr-un film vechi, uitat… se întreba dacă nu visează.
Nu. Nu visa. Cristian s-a aşezat lângă ea căutându-i mâna.
– Bun venit! – rosti încet, încercând să-şi ascundă bucuria.
– …Bine te-am găsit! – şopti gâtuit de emoţia revederii. A avut timp să constate că Gertrude-şi păstrase prospeţimea, avea aceeaşi alură tinerească în ciuda ridurilor fine din colţul ochilor şi a celor ce-i brăzdau fruntea, trădând hotărârea.
Gertrude se întoarse, deschise ochii şi privi faţa bărbatului de lângă ea.
Timpul îi brăzdase şi lui chipul, avea cute adânci între sprâncene şi pe fruntea înaltă. Părea obosit dar ochii nu-şi pierduseră strălucirea, albul tâmplelor îi sporeau distincţia. Luase în greutate pierzând alura sportivă, rămânând cu toate acestea un bărbat atrăgător.

Coborau poteca tăcuţi. Hotarât că se întâmplase ceva cu Gertrude, acum ochii îi ardeau strălucitori, era ea, doar că ceva era schimbat în toată înfaţişarea ei, pasul îi era mai sprinten, părea că pluteşte şi asta-i schimba toată linia corpului, părea mai suplă, mai înaltă, parcă întinerise. Cristian cu un pas în urma ei, o privea, işi mărea ochii a mirare, avea impresia că acum o descoperă, ca atunci când o văzuse prima oară, în privire îi apăruse un soi de strigăt nestăpânit. Spera să înceapă un timp nou şi ceea ce simţea acum nu părea iubirea care revenea din amintiri, era una vie, nouă. În îmbrătişările, sărutările lor, în privirile şi-n puţinele cuvinte schimbate mai devreme la stânci nu regăsise nimic din fosta pasiune. De când venise trăia un sentiment nou, o continuă mirare.

Ajunşi la şosea, Gertrude căutase cu privirea maşina lui.
– Am venit cu un taxi Gertrude… nu mă laşi aici, nu-i aşa?
– Mă mai gândesc …
– Uite, o iau pe jos, deşi aş putea să mă rătăcesc… fac autostopul şi nu se ştie ce maşină o să oprească… spune-mi unde ne întâlnim?
– Ne întâlnim peste douăzeci de ani, tot la stânci… dacă vom mai fi-n stare să urcăm panta.
– O.K. … rămâne stabilit… peste douazeci de ani, Gertrude.
Cristian o luă la pas înainte, spre munte, prefăcându-se a fi uitat în ce parte este oraşul. Gertrude îl privea, amuzată fiind de jocul lui. Urcând la volan îşi căută telefonul. Luându-l constată că era plin de apeluri pierdute. Altădată s-ar fi impacientat, acum căută doar numarul şefului, apelându-l.
– Alo… Gertrude sunt. Sper că nu au apărut probleme în lipsa mea. Vă veţi descurca fără mine câteva zile. Trebuie.
– Gertrude ce s-a întamplat? Te sun, te sunăm de câteva ore… mi-era teamă să nu fi păţit ceva. Ai probleme de care nu am cunoştinţă? … am tot vrut să te întreb în ultima vreme dacă te pot ajuta cumva, nu te sfii să-mi spui! … Au apărut ceva probleme pe aici, dar, vom încerca să le rezolvăm… s-ar putea totuşi să nu mă descurc fără tine. Spune-mi cât ai să lipsesti?
– Sunt bine. Multumesc pentru grijă… am să mă întorc luni, sper că nu este chiar atât de urgent, orice ar fi, va trebui să aştepte până atunci.
– Nu se poate, sunt prea multe zile, ştii bine că avem probleme, multe rapoarte nefinalizate… Ce dracu’ s-a-ntâmplat? Tu vrei să pleci de la noi? Doar n-ai să mă laşi baltă tocmai acum!?
– Nu. Staţi linistiţi… am întâlnire cu trecutul… am de recuperat niscaiva restanţe, nimic ce ar avea legătură cu munca. Ne vedem luni, sper să fiu înţeleasă. Mulţumesc pentru grijă… la revedere!

Închise telefonul şi-l aruncă în poşeta deschisă, se căută pentru o clipă în oglinda retrovizoare zâmbind. Apoi demară fără a se asigura uitând de centura de siguranţă. Căuta cu privirea de-a lungul şoselei silueta lui Cristian.
Opri câţiva metri în faţă, după ce-l zărise aşezat pe o bornă kilometrică cu mâna ridicată, făcând semnul binecunoscut al autostopiştilor.
– Bună ziua… încotro? … Vă pot duce eu câtiva kilometri, până la cabana soarelui.
– Bună… mi-aţi face un bine… acolo merg şi eu, am o întâlnire…
– Urcaţi în dreapta, lângă mine, faceţi-vă comod… –întinse mâna – Gertrude!
– Cristian! … îmi pare bine că avem acelaşi drum, că aţi oprit.

Gertrude-şi uitase mâna în palma lui, conducea cu o mână. Urca serpentinele spre staţiunea “ Izvoarele”, lăsase în urmă trecutul, oraşul… nu se mai gândea la nimic. Îi era bine.

Zorii îi surprinse cuprinşi de aceeaşi pasiune vie pe amândoi…
Buzele lui i-au căutat lobul urechii cu senzaţia că acolo carnea ei era mai goală, trupul ei a fremătat gata să se frângă strivit de degetele lui flămânde.

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Proza. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s