mor castanii, iubite


mor castanii, iubite

mă poartă iarăşi paşii gândului pe alei cu sens interzis
rătăcesc într-o toamnă oarecare,
din vremea când mi-am înfăşurat tâmplele în turban de stele
şi pieptul în cămaşă de zale din raze de lună.
Dar,
mor castanii, iubite!
de prea târziu, mă dor palmele care te-au modelat ulcior
pentru fântâna cu apă vie.
de prea târziu,
mă doare sângele ce galopează de nebun în vene
este o altă toamnă în care-ţi scriu aceeaşi poveste.
în răstimp ne-a împresurat tăcerea,
doar norii-şi mai plâng ploaia-n depărtare.
peste creste de munte vântul şuieră a pustiu
aducând a răceală ce pătrunde până la os
şi mor castanii, iubite!

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s