străine,
când ai toată viaţa înainte
iubirea ţine cât o romanţă
crezi că sămânţa va-ncolţi şi-n piatră
prin labirintul pe care-l străbaţi în spirală
îndrăzneşti să-nfrunţi…
dar în anotimpul din urmă
se stivuiesc tăcerile pe pisc de munte
străine, te-nchid sub pleoape
n-am ştiut să drămuiesc să ascult
nu am uitat castanii înfloriţi
acelaşi cântec s-a repetat prea mult
Anunțuri
Strainul acesta nu-i chiar strain in aceasta poezie deosebita:)
Geta, poi daca tu asa vrei… nu-i. in schimb cu deosebita, hmmm… nici chiar asa. Multam hires!:)
Noroc cu tine ca mai schimb o voroava pe aci… ca-n rest liniste ca-ntr-un muzeu. :))