nimeni în oglindă
doar ceasul vechi mai ticăie
umbra unui nor ce cade zbuciumat de vânturi
floarea amintirii ce-şi scutură petalele
iroseală coclită în vreme
doar
sămânţă-n vânt
nu mă-nspăimântă cerul nici stepele vieţii
am devenit de piatră cum ai dorit – înstrăinată –
şi parcă-aş vrea să nu mai ştiu de nimeni
de nimic
nimeni
în oglindă.
Anunțuri
Frumos…
🙂 …hmmm!