Iarina, primul mai(1)


În acea dimineaţă de mai, Iarina se grăbea. Şeful îi spusese cu o zi înainte că aşteaptă o delegaţie de la un Institut de Cercetare şi totul trebuia să fie în perfectă ordine…
La dracu’, ce legătură am eu cu energia solară şi Institutul de Cercetare, n-am treabă cu ei şi ei cu mine. N-au decât să-şi facă făcutele, nu le stau în cale. Îşi spuse-n gând atunci .
Îşi făcuse planuri de vacanţă. Urma să plece în concediu, cu Mihnea şi Miruna, doar ei trei. Şi-au propus să facă un tur al ţării cu maşina. Itinerariul fusese trasat -Pasul Prislop, Nordul Moldovei, Deltă…Porţile de Fier…Valea Jiului, înapoi spre casă, pe drumul cel mai scurt-. Două săptămâni maşina şi cortul avea să le fie casă. Nu-şi făcuse probleme că Miruna avea doar patru ani. Sperase că acea călătorie îi va aduce echilibrul. De câtăva vreme simţea o nelinişte. O pusese pe seama oboselii pentru că avea toate motivele să se simtă împlinită. Încerca din răsputeri să depăşească blestemata de percepţie de gol, de singurătate, pe care nici Miruna nu reuşea să i-o alunge, cu toată drăgălăşenia ei de copil.
Şi-a băut în grabă cafeaua, a făcut un duş rece bombănind. Apa caldă la robinet curgea din două în două zile. Îi venise ca de obicei să înjure sistemul acela blestemat, gândind că doar el este de vină.
Ştia prea bine cum stă treaba. Ea lucrează chiar acolo unde se prepară şi distribuie apa caldă. Maistrul de zonă este şi secretarul de partid al unităţii. Un idiot care şi-ar fi vândut şi mama de dragul comuniştilor. Îşi înfrână nervozitatea, iritarea, gândindu-se că oricum nu poate schimba nimic. Nu avea decât speranţa că într-o zi, poate în viitorul nu prea îndepărtat, se va schimba ceva şi Miruna va trăi într-o altă lume, fără frustrări şi fără nevoia de dedublare. Înviorată, a ieşit din baie, înfăşurată în prosopul moale pe care l-a lăsat să alunece odată ajunsă în dormitor în faţa oglinzii. Se gândi că este în întârziere şi îşi aplică crema de corp cu mişcări precise, masându-şi trupul bine sculptat de femeie tânără. Apoi îmbrăcă o rochie albastră care-i scotea în evidenţă talia zveltă. Mai aruncă o ultimă privire-n oglindă şi o sărută pe Miruna pe frunte în timp ce îi dădea ultimele indicaţii Mariei.
Ieşise din casă însoţită de aceeaşi nelinişte absurdă care o stăpânea de când se trezise. Controlându-şi firea -în decursul anilor învăţase să-şi ascundă temerile-, cu paşi fermi se îndreptă spre serviciu, privindu-şi ceasul din când în când. Îşi propusese să-i amintească şefului de cererea ei de concediu. Fusese programată începând cu data de întâi a lunii mai, dată care trecuse şi îşi spusese că nu va mai accepta nici o amânare.
În acea dimineaţă, Iarina nu a întârziat. Şi-a preluat sarcinile de serviciu. A verificat aparatele de măsură, corectitudinea completării diagramei în schimbul de noapte şi semnă procesul verbal. A început o nouă zi de muncă – operator la punctul termic- unde-şi omora timpul ascultând muzică şi citind.
În aşteptarea şefului cu acea delegaţie, după ce s-a asigurat că totul este în ordine şi-a scos din poşetă cartea luată de la biblioteca orăşenească -Adio arme, de Hemingwey-. Înainte de-a se apuca de citit, a privit ceasul de pe perete, apoi pe fereastră. Văzuse pe aleea spre punctul termic trei persoane înaintând. Se îndreptă spre ieşire, curioasă . Deschizând, în faţa uşii stătea un bărbat în jur de patruzeci de ani, pantofi sport, pantaloni din bumbac fin, tricou galben, buze conturate, bine bronzat şi doi ochi negri care o radiografiau. I-a întâlnit privirea şi a simţit o dorinţă nebună să-l sărute. Făcuse eforturi să nu-şi ducă la capăt gândul nebun. Străinul a întins mâna, prezentându-se:
– Sunt Vlad, eu şi colegii mei – a făcut un gest cu mâna spre cei care-l însoţeau – sperăm să fi nimerit bine, suntem de la Institutul … trebuia să ne întâlnim cu tovarăşul O. B. la gară. A intervenit ceva, n-am reuşit să-i comunicăm, poate-l anunţaţi că am sosit. Aveţi telefon aici?!
Iarina stăpânindu-şi cu greu impulsul, a schiţat un zâmbet. Intenţionase să strângă mâna întinsă, dar abia atingând degetele străinului şi-a retras-o cu spaimă:
– Curentaţi, domnule! Numele meu este Iarina… poftiţi! Îl sun pe Octav, mi-a spus că veniţi, vă aşteptam… intraţi. Apoi din senin îi venise să plângă, îşi impusese a se controla, dar, îi venise să vomite. Şi-a sunat şeful spunându-i că este aşteptat, apoi fără a-şi cere scuze a lăsat delegaţii, fugind la baie. A vomat cafeaua şi mărul mâncat în acea dimineaţă. Se spălă pe faţă, se privi-n oglindă spunându-şi hotărât: Eşti măritată, MĂ-RI-TA-TĂ!!! Iarina ai soţ şi un copil adorabil. Ai jurat! Nu-ţi poţi permite, toanto! Nebuno!
După câteva minute, aparent îşi recăpătase stăpânirea de sine. Reveni la delegaţi şi-şi ceru scuze, invocând o indigestie.Vlad nu o crezuse. O privi tachinând-o:
– Prima indigestie din viaţă Iarina?
– Nu Vlad, este prima lună mai care vine ca o indigestie!
În momentele următoare de aşteptare, pentru a-l evita, îşi căută de lucru. Motivase că este ora de citire a manometrelor şi s-a îndepărtat simţind în ceafă privirea lui. Mai apoi, ştiindu-se ferită de priviri, ascunsă după un vas de expansiune, s-a oprit întrebându-se, gândindu-se: O, Doamne! Ce se-ntâmplă cu mine? Ce dracu’ o vrea ăsta? Este un tupeist… naiba să-l ia, aşa o fi el, ce treabă am eu. Problema mea este că-mi pierd minţile, mă comport aiurea, parcă aş fi adolescentă…sau asta ce mai este? Sigur sunt surmenată. Să ajungă odată Octav şi-i amintesc…Trebuie să plecăm, Mihnea a rezolvat bonurile de benzină, a cumpărat hărţi, a făcut revizia maşinii. Totul este pregătit. Doar blestemata aia de cerere nu-i semnată. Ce Dumnezeu o aşteapta Octav, de nu mi-o aprobă?!
S-a tot învârtit printre conducte, pompe şi ţevăraie, în încercarea de-a scăpa de privirile străine care-i dădeau fiori. Ştia că inginerul trebuie să sosească. Într-un târziu i-a auzit vocea.
– Bună ziua, sunt inginerul B.O., dumneavoastră trebuie să fiţi tovarăşul Vlad C., bine aţi venit în oraşul nostru … Iarina s-a apropiat schiţând un zâmbet.
– Servus, Octav! Da’ ştiu că te laşi aşteptat! După ce termini cu tovarăşii, aş dori să te rog ceva.
Inginerul o privi mustrător o clipă şi spuse râzând :
– Sigur Iarina, am uitat, în faţa ta trebuie să stau drepţi, mai ceva ca-n faţa tovarăşului director. Apoi îşi întoarse atenţia spre delegaţi. Iarina privi înspre uşa cabinei din sticlă, care ţinea loc de birou, şi-a cerut scuze, retrăgându-se. Inginerul după ce citi delegaţiile celor trei, le-a prezentat incinta, descriind aparatura din dotare. I-a asigurat că este ultima tehnologie în materie de schimbătoare de căldură, pompe de recirculaţie şi aparate de măsură, de pe piaţa românească, în încercarea de-ai convinge că este locul ideal pentru montarea acelor panouri solare.
În mai puţin de-o oră le-a prezentat situaţia, asigurându-i că nu vor fi probleme. În tot acest timp, Iarina, desenase fluturi pe marginea unei file a registrului cu parametri. Nu i-a auzit când s-au apropiat, era preocupată de fluturi, petale şi flori de mai. În timp ce Octav îi explica ceva doamnei delegat, Vlad s-a strecurat în biroul Iarinei, luându-i cartea…
– Cine citeşte, tu Iarina? Mai ai mult până o termini? Aş vrea să-mi spui dacă-ti place cum se termina tărăşenia.
– Da, chiar eu , îmi omor timpul…încă n-am început-o, abia ieri am fost la bibliotecă… mi-am propus să-mi umplu carenţele. Eu fac parte din categoria întârziaţilor.
Octav apăruse la timp de data aceasta… din uşă a întrebat-o:
– Ce-ai vrut să discutăm? … Dacă nu-i urgent, conduc delegaţii la hotel şi mă întorc.
Iarina l-a privit absent, răspunzând:
– Nu-i grabă dacă te întorci, dar, să fie sigură întoarcerea. Este important pentru mine… ştii, cererea aceea.
– Ah! Cererea – zise mirat – chiar doresc să discut cu tine despre asta. Vorbim când mă întorc – îşi privi ceasul -, să-ţi aduc ceva să mănânci? Astăzi rămâi şi schimbul doi.
Şi fără a mai aştepta vreun răspuns plecă însoţind delegaţii la maşina de serviciu, un ARO care-i aştepta. Iarina scăpase printre dinţi o înjurătură în timp ce îi privea cum urcă-n maşină şi pleacă. Gândind: voi face schimb dublu, numai să-mi semneze cererea. Nu-mi este foame, şi, oricum Maria cu Miruna vor trece pe aici, cum fac zilnic. O voi ruga pe Maria să-mi aducă ceva. Mihnea ştie precis cum stă treaba, nu-i prima oara când fac schimburi duble, sigur Octav l-o fi anunţat, doar se întâlnesc zilnic.
Pentru moment se liniştise. Străinul a plecat şi odată cu el pericolul. Doamne! Of ce năroadă pot fi uneori – îşi zise în gând – ce mama dracului mi-a venit!? Ar trebui să fac un consult, poate am niscaiva dereglări şi hormonii au luat-o razna.

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Proza și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Iarina, primul mai(1)

  1. Geta zice:

    Astept urmarea,fain inceput!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s