Iarina, primul mai(2)


Octav revenise incredibil de repede. Emana prin toţi porii satisfacţie în ciuda efortului făcut de-a nu lăsa să se vadă. S-a aşezat pe marginea mesei şi-a luat o ţigară din pachetul Iarinei căutând cu privirea cutia cu chibrituri. Iarina-l privea tăcută. Aştepta să-i spună cauza satisfacţiei prost ascunse. I-a întins bricheta luându-şi şi ea o ţigară. Fumau în tăcere, amândoi aşteptând ca celălalt să spună ceva. Într-un târziu, Iarina l-a întrebat ce se-aude cu cererea ei. Octav privind undeva spre postamentul de beton pe care erau montate pompele de recirculaţie, zise, fără legătură cu întrebarea :
– Să sperăm că măsurătorile pe care le vor face se vor încadra în limitele de rentabilitate. Îţi dai seama că am putea beneficia de apă caldă toată vara, fară costuri!? Sau, mă rog, costuri minime. Mi-era teamă că vor alege altă locaţie, m-a mirat doar că s-au hotărât atât de repede. Tovarăşul Vlad a avut ultimul cuvânt. A spus că-i place ce a văzut. Ceilalţi au motivat că este prea departe. Se pare că mai există o locaţie similară, la jumătate distanţa. Fain tip, tovarăşu’ Vlad… om hotărât. După ce vor lua prânzul vin să-şi monteze aparatele. Uite acolo, lângă recipienţii hidrofor şi pe terasa blocului vecin, de aceea te-am rugat să faci schimb dublu.
– Ce treabă am eu cu măsurătorile lor? Semnează-mi cererea. Cât dracu’ vrei să te rog?!
– Bine, promit să-ţi semnez. Am vorbit astăzi cu Mihnea. Ştiu, vreţi să plecaţi luni. Te rog să vii la serviciu şi mâine, tot e vineri…
Iarina a acceptat, ştia că nu are de ales. Inginerul a mai zăbovit, -au discutat nimicuri despre copii, sistem, bârfa în vogă, despre colegii care s-au cuplat şi-au fost surprinşi de soţia tipului, minunându-se amândoi de toată tărăşenia care avea să urmeze în şedinţa COM, sancţiunile aplicate celor doi, ruşinea.- apoi a plecat, precizând că delegaţii stau până vineri seara şi că tot atunci se va şti dacă va demara proiectul experimental. Îi dădea amănunte care nu o priveau. Iarina nu-l mai ascultase, n-o interesa. Nu credea viabil experimentul într-o zonă muntoasă, unde iarna ţine până-n luna mai. – Este problema lor pe ce aruncă banii, o fi o altă idee creaţă, temă dată spre îndeplinire în scopul realizărilor măreţe din scumpa noastră tara R.S.R. în drumul ei spre „dezvoltarea multilateralăşiînaintareaspre-ndobitocireamaselorşiformareaomuluinou, animalul vorbitor, docil – gândise scârbită.
Nu era-n apele ei. Se amăgea punând pe seama oboselii sensibilitatea şi disconfortul resimţite în acea zi.
Maria cu Miruna şi-au făcut apariţia, prezenţa zilnică. La vederea Mirunei, faţa Iarinei
s-a luminat, ochii au căpătat scânteiere, a deschis braţele aşteptând cuibărirea mogâldeţei. O îmbrăţişă, sărutând-o. Uneori o strângea la piept atât de tare, încât Miruna îngăima: Iarina mama, mă doare.
Iarina îşi iubea fetiţa. O iubea aşa cum orice mamă-şi iubeşte copilul, instinctual. În plus, o iubea din nevoia de a-şi revărsa preaplinul sufletesc. Mihnea îi era prieten bun, camarad. Îl iubea, dar într-un mod ciudat, ştia şi el asta. I-a spus-o de multe ori. Când o întreba dacă-l iubeşte, invariabil ea avea acelaşi răspuns: Nu! Da, dar nu aşa cum aştepţi şi cum ai merita. Să nu uiţi asta niciodată.
Dacă la început el a luat-o în glumă, cu timpul a înţeles ce vrea să spună ea şi a încetat să o mai întrebe. Se înţelegeau, le era bine-mpreună. De aceea, ea, se panicase când i-a venit impulsul nebunesc de-al săruta pe străinul care-i dădea fiori. Nu înţelegea, nu voia să accepte, nu credea că-n viaţă poate fi şi aşa. Era prea cerebrală. Îşi spusese: de astea se-ntâmplă doar în plăsmuirea poeţilor, a romancierilor. Luase hotărârea să păstreze distanţa. Dacă va fi nevoie o să-l pună la punct pe-nfumuratul străin care-şi permisese să o privească cu atâta obrăznicie şi-n timp ce o îmbrăţişa pe Miruna, îi spusese Mariei:
– Va trebui să rămâi astăzi cu Miruna până la venirea lui Mihnea. Când vei pleca, în drum spre casă, te rog să-mi aduci două mere şi pâine prăjită.
– Se poate Iarina, doar atât?
– Doar atât. – motivând că nu s-a simţit bine de dimineaţă, o nenorocită de indigestie.- Te rog să nu-i spui lui Mihnea. Nu are rost să-şi facă griji. Trece, o fi din cauza oboselii.
Apoi le însoţi câţiva paşi pe alee până zări una din maşinile unităţii, care aducea delegaţii cu aparatura. S-a întors în clădire lăsând uşa deschisă. Cei trei au intrat urmaţi de doi muncitori. Iarina fără să-i privească se adresă tuturor:
– Dacă pot să vă ajut cu ceva, sunt în cabină. Nu doresc să încurc. Ştiţi mai bine decât mine ce aveţi de făcut.
– Mulţumim Iarina , este bine de ştiut… veni răspunsul lui Vlad care se-ntoarse către muncitori explicându-le unde să aşeze lucrurile aduse.
Se vedea că-şi cunoşteau atribuţiile, erau o echipă. Iarina a încercat să facă abstracţie de prezenta lor, însă Vlad o urmărea cu privirea când ieşea pentru citirea parametrilor. În încercarea de a-şi ascunde tulburarea, îl evita . Timpul trecuse greu în acea zi de mai. Maria i-a adus doua mere ionatane roşii, zemoase şi biscuiţi simpli. A strigat-o din uşă, se grăbea, dar văzând-o, a uitat că este târziu şi-i aşteptată acasă. Îşi arătă îngrijorarea:
– Doamne, Iarina, cât eşti de palidă!!! Cred că arzi, îţi lucesc ochii.… duşurile tale reci. Indigestie!? Pe naiba! Ai răcit. Ori poate… Acum să văd cum vă mai duceţi la dracu’-n praznic luni… Era mai bine să-i fi spus domnului Mihnea. Dacă păţeşti ceva n-o să mă ierte! N-ai mâncat nimic şi-acum ţi-am adus doar mere şi biscuiţi… cum vrei să-ţi fie bine!?…
– N-am nimic, poate sunt puţin obosită … mai este şi emoţia plecării. Octav mi-a aprobat concediul, vom pleca în sfârşit! Ţi-am spus doar, am vomat dimineaţă…- apoi râzând – nu te gândi la prostii, am închis fabrica. Acum, haide, fugi! Te aşteaptă ai tăi acasă.
Voise să scape de sporovăiala Mariei. O îndrăgea, era inimoasă şi harnică. De obicei nu o deranja cicăleala Mariei, cu exagerările şi grijile nefondate, de femeie simplă, care nu depăşise stadiul nevoilor primare. Dar în acea zi vocea ei îi păruse stridentă, îngrijorarea falsă, iar ochii iscoditori şi răi.
O expedie cu eleganţă întorcându-se în micul ei birou care dintr-o dată i se păruse prea strâmt. Nu-i era foame. Puse punga pe masă şi luă cartea în încercarea de-a citi. Citise câteva pagini, apoi constată că de fapt urmărise cu ochii înşiruirea de cuvinte, ca şi cum ar fi fost scrise într-o limbă necunoscută. Nu reuşea să se concentreze, să gândească, parcă uitase sensul şi înţelesul. Sentimente noi, gânduri absurde îi treceau prin minte. Îi era teamă să ridice privirea, simţise apropierea străinului care acum stătea rezemat de canatul uşii. Aştepta . Aştepta să-l audă. Într-un târziu şi-a ridicat privirea, uitându-i-se fără sfială în ochi. Căuta să-i citească gândurile, scormonind în adâncul lor. Voia să ştie, să înţeleagă de unde şi de ce simte tulburarea. Privindu-l se pomenise întrebându-l firesc:
– Vlad, vrei un măr?
– Doar dacă-l împărţim.
– Cred că nu-ţi pot oferi decât unul întreg. Mă tem că nu-mi plac jumătăţile de măsură.
– Nici mie, doar merele-mi plac jumătate.
Luă din pungă merele şi-i întinse unul. Au mâncat în tăcere privindu-se.
– Iarina, de ce te-au trimis astăzi pe tine aici?!
– Nu m-au trimis, aici lucrez…
– Lucrezi în această unitate, dar, de ce trebuia să trimită un inginer, unde-i operatorul?
– Eu sunt. Ce-ti veni? Nu-s inginer… era să fiu, am abandonat.
– Cum aşa???
– Nimic. Nu mi se potrivea… am visat altceva. Nu s-a putut, chestia aia cu „origini sănătoase”. Acum nu mai are importanţă.
– Poate-mi povesteşti într-o zi…
– Nu ştiu Vlad, poate.
– Bine. N-aş vrea să te las, dar mă aşteaptă colegii…
– Du-te! nu uita de ce ai fost trimis.
S-a liniştit. Îşi spuse în gând cu bucurie: Există… se poate, nu-i plăsmuire poetică.
Şi-a reluat cartea. Cuvintele, frazele aveau înţeles din nou. Îi fusese dat să trăiască primul mai.

-sfârşit-

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Proza și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Iarina, primul mai(2)

  1. Geta zice:

    😦
    As fi vrut sa continue,Iarina, Miruna, Vlad, Mihnea nume superbe!
    Felicitari Lia trairi speciale ai descris:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s