Din neguri de timp, uitate(2)


— Ana, Tudor, ce-aţi zice să petrecem sărbătoarea de Paşti la ţară?!…m-am gândit că i-am promis lelei Ioană că am să vă duc să cunoaşteţi dealurile copilăriei mele şi cred, încă nu-i prea târziu să o anunţ. N-aş vrea să mai las să treacă timpul, este bătrână, poate lua drumul Corostului în orice clipă. Nu mi-aş ierta să o ştiu dusă fără să te fi cunoscut Ana. M-a certat pe bună dreptate, te-am ţinut departe de acel loc atâţia ani. Ce spui Tudor, crezi că ai rezista două, trei zile departe de civilizaţie?
— Nu ştiu Ilinco, am să încerc. Ar fi o schimbare după atâţia ani… dar, dacă spui că ai promis, promisiunile trebuiesc onorate. Da, cred că a venit vremea să cunoască Ana locul de unde-şi trage şi celelalte rădăcini. Mă bucură că în sfârşit ai făcut pace cu tine, că ţi s-au cicatrizat rănile, ai reuşit să lăsi deoparte încrâncenarea în ce priveşte trecutul şi vrei să împărtăşeşti cu noi asta. Ana, tu ce spui, vrei să mergem?
— Am de ales când hotărâţi voi doi?!
— Atunci nu-mi rămâne decît să o sun, să-i dau de ştire că venim. Mulţumesc Tudor. Se va bucura nespus de mult, este bătrână şi singură pe nedrept, aşa cum n ar trebui să fie nimeni niciodată. Lelea Ioana n-a avut noroc, aveau dreptate babele din sat, dar nu s-a plâns niciodată, nici atunci când badea Lalu, bărbatu-so a fost închis de comunişti. A rămas singură la puţini ani după căsătorie şi nu a avut copii. Apoi când Lalu s-a întors din puşcărie bolnav, îmbătrânit înainte de vreme, a fost prea târziu… nu are pe nimeni, poate doar ceva rude îndepărtate. Soră-sa, moaşa Lucreţia, n-a fost măritată şi-i moartă demult, n-a apucat să împlinească cincizeci de ani.
— Mama, lasă, nu ne interesează toată istoria. Te rog scuteşte-ne. Îmbătrâneşti şi tu sau ce te-o fi apucat acum de începi să înşiri întreaga genealogie a femeii ăleia?!!! Gata, o să mergem să o cunoaştem. Ne-ai convins.
— Ana nu fi obraznică cu maică-ta. Vorbeşti fără tine!… Ilinca, atât de rar vorbeşti de acele locuri încât Anei i se pare deplasat. Nu-i vina ei că tu, atât de mult timp, nu ai crezut de cuviinţă să-i vorbeşti de acei oameni pe care i-ai purtat în suflet. Este o lume pe care nici eu, nici ea nu o cunoaştem… şi nu din vina noastră, dacă putem vorbi despre o vină a cuiva. Uite, eu spun că acolo vom putea afla mai multe, poate chiar povestite de tanti Ioana. Îmi amintesc foarte vag de ea, am cunoscut-o la nunta noastră… stătea stingheră la o masă şi-şi ascundea în spatele unui zâmbet, lacrimile. Îţi aminteşti Ilinco?…ai venit la masă, ne-ai îmbrăţişat spunând: „sunteţi oamenii pe care-i iubesc cel mai mult de pe pământ”, apoi, ai plecat în fugă. Te-am găsit mai târziu afară, plângând… de fericire, mi-ai spus. Tanti Ioana m-a pus atunci să-i promit că te voi respecta, voi avea grijă de tine şi că într o zi te voi convinge să revii în Valea Sasului. Spunea că ai jurat, de durere, să nu te întorci niciodată… Şi, uite cum este viaţa: eu nu am reuşit, mereu ai spus că vrei să uiţi. Te-am lăsat să te convingi singură că rădăcinile nu se uită, te cheamă mai devreme ori mai târziu. Le porţi în tine, cu tine, le duci dorul oricât ai nega… oricât ai vrea să fugi, să le laşi în urmă, rupându-le. Ţi-ai refuzat momente alături de oameni ce ţi-au fost dragi, ai înlocuit o durere cu o alta. Mereu ai tânjit după acel loc, dar ţi-ai şi i-ai refuzat Anei o lume ce, din pacate, e pe ducă, de n-o fi dispărut cu totul şi trăieşte încă doar în amintirea celor căţiva rămaşi, ca tanti Ioana.
— Lelea Ioana, Tudor! Lelea Ioană a Lalului, socăciţa! Ea m-a ajutat atunci când mama s-a stins… Atunci am început să urăsc locul acela aspru, trudnic… pe nedrept. Oamenii acelui loc, locul în sine, nu au nici o vină. Astăzi ştiu. Atunci însă… şi atâţia ani în şir după aceea, n-am reuşit să mă-mpac cu ideea că aşa a fost să fie… Acel loc mi-a luat-o pe mama în vara aceea blestemată… abia intrasem la liceu şi a vrut să-mi răsplătească, era mândră de mine. Voia să mă trimită la mare, în tabără, la Costineşti. Îi făcusem capul calendar cu acel loc despre care-mi vorbeau colegii. Erau copii de la oraş, pentru părinţii cărora o tabără nu însemna neaparat un efort, un sacrificiu. Erau copii a căror părinţi aveau ambii un serviciu, un venit sigur, lunar. Pe atunci nu distingeam bine diferenţa… mama, ca să economisească, să-mi poată face o bucurie, făcea ceea ce putea în acel loc uitat de lume…
S-au dus pe munte la cules zmeură mai multe femei din sat….fără să vrea s a îndepărtat de grup. Rămasă singură, s-a pomenit faţă în faţă cu o ursoaică ce-şi proteja puii… care a atacat-o, sfîşiind-o… Au găsit-o leşinată într-o baltă de sânge, mutilată. Distanţa, muntele, neputinţa şi nepriceperea acelor femei i-au fost fatale. A murit câteva ore mai târziu în drum spre spital… apoi,…la nici un an, nu departe de acel loc, muntele işi lua tribut din nou… tata…. un trunchi de fag avea să-l zdrobească.
Ani în şir m-am simţit vinovată de moartea mamei. Nu v-am spus niciodată cum au murit… n-am putut… După aceea am stat la mătuşa la oraş, cum bine ştii… Uram acel loc, voiam să uit… nu cu mult înainte să te cunosc, vândusem casa, se părăginea nelocuită. Tot atunci am crezut că mi-am pierdut şi credinţa… m-am răzvrătit, nu puteam înţelege şi am rugat-o pe lelea Ioană să pună la capul mamei şi a tatei, în loc de cruce doi puieţi de brad.
— Mama, iartă-mă! N-am ştiut… niciodată n-as fi bănuit. Mă obişnuisem că nu am bunici şi tata mă rugase să nu te întreb de ei, ca să nu te supăr.
— Ilinco, am ştiut… am aflat povestea morţii lor atunci la nuntă. Mi-a povestit tanti… lelea Ioana, cum îţi place ţie să-i spui… Mă rugase să nu-ţi spun că ştiu. Te cunoştea… ştia că într-o bună zi dorul acelui loc va fi mai mare decât durerea pe care tu crezi că locul ti-a pricinuit-o şi vei vrea să te întorci… abia atunci ai să-mi spui. Doar că nu am crezut nici eu, nici ea că îţi va trebui atât de mult timp.

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Proza și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Din neguri de timp, uitate(2)

  1. Geta zice:

    Frumos mai povestesti:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s