Mi-am aşternut dorul înverzit a primăvară târzie,
departe, sus, sub pietrele asprului ţinut,
când rotirea vulturului părea nimb
pădurii, privind de jos.
Astăzi,
doar norilor mai caut pricină
pentru zbucium şi gândul care doare.
Căci mâinile mele şi mâinile tale
sunt atât de departe
şi tac.
Mai răsună uneori din buciumul amintirii,
cutremurându-mă.
Dar,
eşti atât de departe.
Anunțuri
Tulburatoare,felicitari!
Mulţumesc, Geta!