tu mă iartă


ieri
norii mă izbeau şi cerul zăcea în mine
gleznele mele probaseră al muntelui povârniş
halucinând
pe-o stâncă ninsă o clipă aprins-am focul cu amnarul
dar n-a ştiut sufletul nebun cât de nesfârşit şi ostenitor
poate fi drumul spre piscul înhămat la carul mare
azi
mă dor gleznele gândurile amintirile
şi mă doare dorul căruia de acum îi voi pune zăbală
nu-mi mai aştepta paşii şi dacă ai să poţi
tu mă iartă

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la tu mă iartă

  1. Anonim zice:

    Trista Lia dar mie mi-a juns la inima:)

  2. Fain, Lia, fain…

    „pe-o stâncă ninsă o clipă aprins-am focul cu amnarul
    dar n-a ştiut sufletul nebun cât de nesfârşit şi ostenitor
    poate fi drumul spre piscul înhămat la carul mare”

    Un gând bun la început de săptămână!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s