Ioane

Ioane

cât îmi par de triste cărările printre vii
pustii ajuns-au vechile vetre
dintr-un hotar într-altul flămânzi de noi tipare
ne-a îmbiat capriciul şi-am năruit treptat
credinţa şi dragostea de neam
–cine-şi mai aduce aminte
de tine Ioane ţăran român
pornit pe jos desculţ din vatra-ţi străveche
spre Bălgradul lui Mihai Viteazul şi câţi
te mai cinstesc pe tine Gheorghe
Petru Vasile Teodor Ilie care-aţi purtat cu fală
Tricolorul pe câmpul lui Horea–
venerăm străinătatea
pruncii ni-i botezăm Carlo Ianis Mario…
nimic din ce-i românesc parcă nu mai este bun
limba ne-o stâlcim
negându-ne apartenenţa la neamul de ţărani
care-au scris istoria
ne ruşinăm cu pajiştea din faţa casei
şi de muşcata din fereastră
această ţară-şi pierde încet încet poporul
ah
cât de triste şi pustii ne-au devenit cărările
Ioane