îmi ninge iar


a început să ningă iar peste pământ
trec sănii încărcate de nerăbdarea copilăriei
în noapte sub semnul de întrebare al stelelor
ninge
din trena albă a melancoliei cad fulgi
chipuri chemând alte chipuri
cu priviri duse spre infinit în amintire
printre case şi oameni
şi îmi ninge iar în suflet a poveste
c-un dor de ducă stins demult
am să iernez pe creste lângă tine
plătind iubirii ultimul tribut aş vrea
din ceruri norii alb să cearnă
în braţe să ne ţinem cu nesaţ tăcuţi
să fie iarna noastră nesfârşită
un început de lume
unic
veşnic început

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la îmi ninge iar

  1. Anonim zice:

    Suuperba Lia,eu ma pliez pe exact dupa gindurile tale:)

  2. Anahoret zice:

    Poţi s-o pui în caseta ta cu poezii bune! 🙂
    Să mai zic cât de mult îmi place? Nu mai zic! :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s