în noapte de toamnă, plâns-a pădurea
după frunzişu’ luat de vânt, dus aiurea.
intrată în iarnă cu crengile goale,
se credea pierdută; tânguia a jale.
pădure, tu fă-i dorului meu ascunziş
printre castanii prădaţi de frunziş
când rătăceşte în nopţile cu lună
şi nu te mai tângui, pădure nebună!
las dorul şi umbra mea să te-aştearnă;
să nu te mai jeleşti în noapte de iarnă!
vântul adie, în curând va fi primăvară,
şi înmuguri-vor, pe crengi frunze, iară.
nebună pădure, pădure nebună,
ridică-ţi crengile şi priveşte la lună!
pe boltă, fără ţintă, rătăceşte agale,
scăldând în argint potecile tale.
Lia Muresan 
sigur nu e scrisă de mine :D?
mi-a plăcut mult!
ApreciazăApreciază
🙂 sigur am scris-o io…
Tare fain mulţam. Mă flatează aprecierea venind din partea ta. Mă bucur.
O zi faină, spor la scris!
ApreciazăApreciază
Frumos! 🙂
ApreciazăApreciază
🙂 Mulţam! Chiar mă întrebasem dacă mai treci pe aici să citeşti.
Gânduri bune, …
ApreciazăApreciază