mi-au înflorit în păr raze de lună; şi parcă ieri
eram copilă. alergam cu tumult de primăveri
prinse-n ochi, în piept şi-n plete…
nu ştiu anii când s-au dus, dar plecat-au pe-ndelete.
zi de zi, seară cu seară:
vară, toamnă, iarnă şi e iarăşi primăvară.
vin şi pleacă înşirate rândunicile în stol,
duc cu ele anotimpuri prin al vremii rostogol.
an de an, tăcută, viaţa, la un voal de argint va ţese,
ghioceii împletindu-i cu ale lunii raze, tot mai dese.
apoi, într-o zi de toamnă, ni-l va prinde-n păr cunună,
nu simţim când trece timpul; azi copilă, mâine bună.
Buna! Ai de la mine o nominalizare pentru Liebster Award http://comentatoramator.wordpress.com/2013/02/23/nominalizare-la-liebster-award/
ApreciazăApreciază
🙂 Thanks!
ApreciazăApreciază
Delicat! 🙂
ApreciazăApreciază
Aşa ca mine, vrei a spune, nu? :))
🙂 Mulţumesc, Anahoret, o zi superbă!
ApreciazăApreciază
Emotionant !
ApreciazăApreciază
Mulţumiri!
ApreciazăApreciază
Delicat si „cuminte„ poem! Spun „cuminte„ pentru ca-mi inspira calm, serenitate, acceptare si impacare cu sine! Te felicit cu drag!
ApreciazăApreciază
Onorată, multe mulţumiri, Teo!
Toate cele bune să te însoţească indiferent pe unde te-or purta paşii vieţii şi ai vremii. 🙂
ApreciazăApreciază