Din reţetarul bunicii, ptiroşte (sarmale) cu păsat, inspirată aici: http://garapentrudoi.wordpress.com/2013/06/21/pofta-vine-povestind/


Din ce în ce mai des, o fi „bătrâneţea” de vină, după foarte mulţi ani de când sunt plecată din casa părintească, îmi place să mă întorc cu ochii minţii, cu dor şi drag acasă, la părinţii mei, în vremea când eram copil. Mă văd şi acum copila de altădată, jucăuşă şi plină de viaţă. Crescută la ţară, tot timpul aveam câte ceva de făcut, mai ales vara când eram în vacanţă. Copiii satului, trebuia să mer’em cu vacile pe câmp, să strângem poame(fructe), ori să păzim cânepa de vrăbii… trebuia să mer’em la săpat mălaiul ori piciocii(cartofii), la pledit(plivit) în grădinuţă, ori buruienile din grâu, la cules de in… Dar cel mai frumos era la strânsul fânului, mă cocoţam pe claie, călcam fânul aşezat „inginereşte” pe lânga par şi-i puneam în vârf cunună. Seara când ne întorceam acasă, bunica ne aştepta cu bunătăţi, mâncare adevărată, fără E-uri, totul fiind obţinut cu truda muncii în propria gospodărie.
Toamna, una dintre bunătăţi era coleşa(mămăligă) din făină de pârgă, ori mălai. Mălaiul fiind pâine din făina de porumb, care se frământa fie cu apă, de post, fie cu lapte şi miere, de dulce. Făina de pârgă se obţinea din porumb roşu, prăjit în cuptorul de pită.
Peste coleşa fierbinte, bunica îmi punea în blid un linguroi de groştior(smântână), fie lapte cald, proaspăt muls. Iată cum, ducându-mă gândul înspre acele zile, mi-am amintit de ptiroştele cu păsat ale bunicii. Este un fel de mâncare destul de uşor de preparat, dar cu gust inimitabil…

De-aş avea ingredientele de atunci! 🙂 … nu le am, aşa că, m-am mulţumit cu ceea ce am găsit. Şi anume:

1. Foi de varză dulce, cumpărată din supermarket, import, bineînţeles… varza aceea cu frunze subţiri, numa’ bune pentru împachetat sarmale, pe care o cultiva bunica, nu se mai găseşte, i s-o fi pierdut sămânţa…
2. Păsat, primit de la un coleg, care a fost la moară să macine porumb, şi-l rugasem să nu uite de mine… în piaţă se găseste destul de rar, morile pe apă îs istorie de-acum. Iar acolo unde mai sunt, nu funcţionează, îs bune poate doar ca exponate pentru muzeu.
3. Hribe (ciuperci de pădure), culese cu mânuţa mea, hălăduind prin cele păduri ce înconjoară oraşul.
4. Şuncă de casă, cumpărată din piaţă.
5. Slănină afumată, ţinută în saramură, tot din piaţă, bine’nţeles.
6. Carne tocată în amestec, de porc şi vită, procurată de la măcelăria din colţu’ străzii.
7. Ceapă şi legume, adică: roşii, morcovi, ardei gras, ţelină… în plus, cimbru şi mărar.
8. Sare, piper, boia iute… pe astea şi bunica le cumpăra. Şi ulei, din magazin, fireşte… he, he, mi-e dor de uleiul de casă, auriu… al bunicii.

Noa dară. M-am apucat io de preparat astfel:
Am opărit varza, între timp, am taiat pătrăţele mărunte ceapa, hribele, o bucată zdravănă de şuncă şi un piculeţ de slănină afumată… roşiile şi ardeiul gras. Morcovii şi ţelina le-am dat pe răzătoare pe ochiurile mari. Păsatul, spălat în foarte multe ape până a dispărut orice urmă de hoaspă, l-am lăsat câteva ore în apă rece la înmuiat.
Să nu mă-ntrebaţi de cantităţi şi gramaj, că nu le ştiu. Aşa cum am văzut la bunica şi la mama, proporţiile le-am potrivit la ochi (40% păsat restul carne, ciuperci şi legume).
În uleiul încins am călit un pic ceapa, roşiile şi hribele, cu sare, boia şi piper peste care am turnat păsatul între timp strecurat de apă. Într-un castron mai mare am amestecat apoi toate ingredientele, presărând cimbru din abundenţă şi potrivind după gust sarea şi piperul. Inainte de a înfăşura în foile de varză, am lăsat compoziţia circa o jumătate de oră să se întrepătrundă bine toate „mirodeniile”. Între timp am aşezat pe fundul oalei mlădiţele de mărar uscat, câteva felii de slănină şi osul afumat de pe care am tăiat şunca.
Pe măsură ce am înfăşurat ptiroştele le-am aşezat în oala, intercalând printre ele, felii de şuncă, slănină şi felii de roşii. Deasupra am pus un strat de varză tăiată… apa şi apoi la fiert la foc mic.
N-au ieşit tocmai ca ale bunicii de bune, dar mi-am ostoit dorul de gustul mâncării de la bunica.
Eh, amu, dacă aveţi curaj, încercaţi şi voi… poate că o să vă placă, ori poate nu, nu am de unde şti.
Poftă bună!

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în diverse... și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Din reţetarul bunicii, ptiroşte (sarmale) cu păsat, inspirată aici: http://garapentrudoi.wordpress.com/2013/06/21/pofta-vine-povestind/

  1. anahoret2007 zice:

    Ce-ai scris tu aici îmi aminteşte de nişte sarmale făcute în oală de pământ, la cuptorul din curte. Se întâmpla prin 1984, într-o comună de lângă Dorohoi. De-atunci n-am mai mâncat aşa sarmale bune. Bag seama că şi ptiroştile bunicii ar fi cam din aceeaşi familie… 🙂

    • Lia zice:

      Anahoret, când vii în Maramu’ o să fac ptiroşte cu păsat… le fierb în oala de lut… cuptor în curte n-am… dar şi cel al aragazului e bun 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s