nu-ş’ ce vor… n-am nicio vină

nu poţi crede că vreo vină îşi găsesc,
nici poţi spune că le pasă celor care
prin hoţie, nedreptate şi minciună,
călcând totul în picioare, au urcat treaptă cu treaptă.
scara de valori schimbat-au;
nu au tată, nu au mamă,
nici au fraţi, surori, sau ţară!
n-au conştiinţă sau morală,
însă au un sigur ţel şi-i uneşte:
bogăţia,
luxul,
fala!
cu cinism gândesc în sine:
„crape toţi
şi geamă ţara
dacă-s proşti!”
cum poţi crede că vreo vină îi apasă?
sunt maeştri oratori;
cu un scop,
de complezenţă,
cuvântează fals şi gol… chiar mai varsă ca pe scenă
câte o lacrimă de-actor.
tot mai des ei cer clemenţă pentru clica lor de hoţi,
nu ştiu cum,
dar,
îşi găsesc circumstanţe atenuante;
pentru toate,
pentru că se-nfruptară ani la rând şi fără scrupul
tot mărindu-şi bogăţia;
nu din munca lor cinstită,
ci a celor mulţi ce astăzi îşi plâng soarta
şi prostia.
nu poţi crede că vreo vină îşi găsesc.
mai degrabă te gândeşti,
cu cinism că-şi spun în sine:
„câinii latră, timpul trece, toate trec şi asta e…
nu-ş’ ce vor… n-am nicio vină!”