ce bine ar fi… dacă ar fi posibil

mi-a trecut prin gând că aş vrea
dacă ar fi posibil… ce bine ar fi
să mă ascund într-o rază de soare
să te-nvăluiesc în căldură,
ca să-ţi luminez chipul, ochii, calea.
dacă ar fi posibil… ce bine ar fi, pentru că
m-aş putea ascunde într-o rază de lună
strecurându-mă prin fereastră în fiecare noapte
ca să-ţi mângâi fruntea îngândurată
şi ţi-aş înlocui spaimele cu vise.
mă gândesc uneori că, m-aş ascunde într-un strop de ploaie
ca să-ţi răcoresc tâmplele, ochii, buzele,
pentru a-ţi spăla grijile şi crisparea de pe faţă.
ce bine ar fi… dacă ar fi posibil
aş vrea să mă ascund într-o frunză,
ca să călătoresc spre tine în fiecare toamnă
când se-mbracă pădurea în aramă
să aştern covor pe aleile străbătute de paşii tăi.
ori, de-aş putea, m-aş ascunde într-o pală de vânt,
să îţi şoptesc de drag, de dor,
să-ţi pot spune când îţi lipsesc, că îmi lipseşti.
sau m-aş ascunde în gândurile şi-n toate tăcerile tale,
pentru că mi-ar plăcea să simţim împreună
soarele, luna, ploaia, frunza, vântul…
redescoperind zi de zi valenţele iubirii
am putea fi mereu umani, calzi şi vii.
ce bine ar fi… dacă ar fi posibil.