spre apus toamna coboară


vântul aspru şuieră
prins-a frig şi răguşeală
şi-a-nceput să cânte iară
vine iarna în curând

în pădurea ciufulită
leagănă-se-n umbră fagii
pinii carpenii stejarii…
coborât-a peste munţi
o perdea de ceaţă groasă
doar o stâncă mai semeaţă
ca un cap de zeu păgân
din oceanul alb de abur
străjuieşte peste zări

chipul ăsta vrea a-mi spune
uite cum se scurse timpul
pe a muntelui cărare
rătăcit-ai îndeajuns
căci de-acuma
spre apus toamna coboară

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la spre apus toamna coboară

  1. Liviu Bimbea zice:

    Eu nu am păduri în apropiere și Mamutul e departe, undeva în dosul casei, așa că vântul șuieră, dar mai târziu, pe zidurile cetății.
    Să ai o noapte liniștită.

  2. anahoret2007 zice:

    După „Mor castanii…” asta-i poezia care m-a „atins” cel mai mult! Nu ştiu cum reuşeşti să le scoţi.. 🙂

    • Lia zice:

      😉 hmmmmm… mna, numai astea cu natură şi copaci îţi plac, pustnicule :))))))

      Măi, sincer, sincer, nici io nu ştiu. Nu-mi mai pune întrebări la care n-am răspuns 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s