vântul aspru şuieră
prins-a frig şi răguşeală
şi-a-nceput să cânte iară
vine iarna în curând
în pădurea ciufulită
leagănă-se-n umbră fagii
pinii carpenii stejarii…
coborât-a peste munţi
o perdea de ceaţă groasă
doar o stâncă mai semeaţă
ca un cap de zeu păgân
din oceanul alb de abur
străjuieşte peste zări
chipul ăsta vrea a-mi spune
uite cum se scurse timpul
pe a muntelui cărare
rătăcit-ai îndeajuns
căci de-acuma
spre apus toamna coboară
Anunțuri
Eu nu am păduri în apropiere și Mamutul e departe, undeva în dosul casei, așa că vântul șuieră, dar mai târziu, pe zidurile cetății.
Să ai o noapte liniștită.
Nu-i fi având tu păduri în apropiere dar ai locuri frumoase în Bălgrad…
Un sfârşit de săptămână fain, Liviule!
După „Mor castanii…” asta-i poezia care m-a „atins” cel mai mult! Nu ştiu cum reuşeşti să le scoţi.. 🙂
😉 hmmmmm… mna, numai astea cu natură şi copaci îţi plac, pustnicule :))))))
Măi, sincer, sincer, nici io nu ştiu. Nu-mi mai pune întrebări la care n-am răspuns 😛