renunţarea


străine de tot ce-ar însemna înfrângere
renunţare…
conglomerat de gânduri şi vise
stăteau în mine
un ceva numai al meu
risipiri
pe cărări şerpuite
iarba-mi cuprinsese câlcâiele
ca o palmă grijulie
mi-a mângâiat tălpile desculţe
dar hazardul…
un ciob aruncat la-ntâmplare
şi călcâiul mi-a fost rănit
şchiopătând m-am retras în liniştea pădurii
gândurile mi-au fost înghiţite de frunze
departe de zarva lumii
un nou mod de existenţă
şi unicul risc
renunţarea

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la renunţarea

  1. Trist și frumos, o renunțare care aș zice că e temporară, doar până la vindecare. Natura face minuni pentru cei care o înțeleg.

    • Lia zice:

      Petre, rănile se vindecă… cicatricile rămân. Nu-s eu omul (oama :P) renunţărilor :)… şi tocmai de aceea luasem în calcul riscul 😀

  2. Dan zice:

    Frumos, măi Lia, tare frumos. Ce să mai zic…, ești minunată !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s