tu la ce te gândeşti


m-am trezit cu o stare confuză
ca dimineaţa aceasta de noiembrie ceţoasă
aud la ştiri anunţul
s-a dat startul fenomenalelor reduceri
un pitic de pe creier filează ca un bec
începe săptămâna călcatului în picioare
o goană nebună după un iluzoriu câştig
retailerii stăpâni şireţi
aruncă oasele de pe masa prea-ncărcată
doamne doamne cât sunt ei de darnici
cu bieţii sclavi moderni
momesc manipulează venitu-şi cântăresc
dând startul vânătorii
generic denumită „black friday”
alt pitic de pe creier îmi suflă-n ureche
păpuşarii cinici nu întâmplător
au numit-o „vinerea neagră”
poate vom importa şi ziua recunoştinţei
ca să fie tacâmul complet
piticii mei au luat-o razna
m-am trezit cu o stare confuză
tu la ce te gândeşti

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la tu la ce te gândeşti

  1. molnar.geta@yahoo.com zice:

    Ce fain ai scris despre „vinerea neagra” ,eu ma gandesc ca intr-adevar o sa fie mare inghesuiala ca si la tigai,vai si amar…te pup:)

    Apreciază

  2. Eu le-am tras clapa și astăzi nu cumpăr nimic! Și de-al dreacului! 🙂

    Apreciază

  3. Mugur zice:

    Ți-aș spune la ce mă gândesc, dar iată că rămân fără cuvinte. Ale mele se duc pe apa sâmbetei, ca să vină să le ia locul altele, necunoscute mie! Aveam „vineri”, dar se pare că săptămâna noastră nu mai are 7 zile. Și nici sfârșit de săptămână nu mai este, a venit „weekend”, ba aș crede că va intra și în dicționar! Aveam un Dragobete, dar nu mai este nici el, că nu știa să iubească, așa că a venit sfântul Valentin.
    Ce să mai spun? Limba-mi este aruncată la gunoi, împreună cu tradițiile sale, ca să facem loc limbilor de prin alte locuri și timpuri! În curând nici nu voi mai putea să-mi spun român!

    Apreciază

    • Lia zice:

      O.K. :P, bun aşa… am înţeles care-i ideea, Mugur. Sunt în asentimentul tău, deşi uneori şi io mai folosesc englezisme în vorbire… când îi aud pe toţi din jur fără să vreau îmi însuşesc noul vocabular… se prinde ca râia :rol:
      Despre alea, alea… cum ne lepădăm tradiţiile şi portul şi ne maimuţărim cu importuri de tot felul am mai scris. Români ne vom putea spune oricând dacă aşa ne simţim. io una nu mi-aş renega rădăcinile şi naţionalitatea pentru nimic în lume, indiferent de loc sau conjunctură.

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Eu pot și îmi voi spune român, dar dacă poporul meu se împuținează și dispare prin nerecunoașterea rădăcinilor, atunci numele meu va rămâne fără semnificație, ca și cum mi-aș spune atlant!

        Apreciază

      • Lia zice:

        Mugur, ar vrea unii să se întâmple asta… să dispărem. Au trecut peste noi şi altele mai ciudate. Încă mai avem destui tineri iubitori de ţară… sunt mult mai mulţi decât ne -am aştepta… dar sunt anonimi, îşi văd de viaţă tăcuţi şi duc mai departe tradiţia. Să nu ne lăsăm manipulaţi de ceea ce vedem la tembelizor şi de tot ce se scrie prin ziare… nu-i cazul să ne alarmăm…ca alea cu drobul de sare 😀 . Viaţa merge înainte, mereu a fost aşa…

        Apreciază

      • Mugur zice:

        Sunt un ciudat ce nu mai privește la televizor și nici nu citește ziare (au rămas atât de puține cele adevărate!). Sunt un ciudat ce preferă, vezi bine, o poezie, un blog, o vorbă schimbată și o speranță.
        Să mergem înainte,Lia!

        Apreciază

    • anahoret2007 zice:

      Acum 200 de ani, pe vremea lui Vodă Caragea, se foloseau grecismele. N-au rezisat în limba română. Cu 100 de ani în urmă, pe vremea „Coanei Chiriţa”, limba română era inundată de franţuzisme. Nici alea n-au rezistat. Mă îmbărbătez să cred că, peste încă 100 de ani, barbarismele de astăzi nu vor mai exista decât prin arhive, în documentele administrative ale vremii… 😛

      Apreciază

      • Mugur zice:

        Ți-aș da dreptate dacă unele nu ar avea tendința de a intra în dicționare. Și, dacă acum 100 de ani franțuzismele erau utilizate doar de „elită”, astăzi barbarismele sunt utilizate din ce în ce mai mult de oameni simpli, dar și de unii de la care ar trebui să avem pretenții în ceea ce privește limba!

        Apreciază

      • anahoret2007 zice:

        Reglementările dicţionarelor sau normelor Academiei Române sunt valabile pentru o perioadă relativ scurtă de timp. Să luăm de exemplul scrierea cu „î” şi „â”, sau trecerea de la „sînt” la „sunt”: s-au schimbat o dată prin anii ’50, apoi s-a revenit la scrierea anterioară la începutul anilor ’90. Ca atare, dicţionarele şi normele Academiei, cred că se vor modifica odată cu evoluţia limbii, care este considerată a fi un „organism viu”.

        Părerea mea este că, pe termen lung, vor rezista termenii tehnici precum „mouse” (în măsura în care, peste 100 de ani, dispozitivul va mai exista în viaţa oamenilor) aşa cum se păstrează încă termenul „holender” pentru piesa cu piuliţă care îmbină două ţevi sau „fişet” pentru dulapul în care se păstrează actele. În momentul în care obiectul va dispărea, va dispărea şi termenul. Înclin să cred că oribilităţile de astăzi vor fi trecute, peste un secol, cel mult la capitolul „influenţe”.

        Apreciază

  4. Hehehe! Trebuie postată pe unul dintre siteurile pline de „minus ţşpe la sută”
    😀

    Apreciază

    • Lia zice:

      Potecuţo, doar nu crezi că ar lăsa să treacă un astfel de „comentariu” ? Iar fanii, împătimiţii după chilipiruri ar arunca după mine cu roşii şi ar striga huoooooooo :))))))))))
      Te pup, seară faină!

      Apreciază

  5. anahoret2007 zice:

    La ceea ce ai scris, nu pot comenta decât cu un citat (mai lung, ce-i drept):

    „Iată pentru ce urăsc ironia care nu aparţine omului, ci neghiobului. Căci neghiobul spune: «Obiceiurile voastre nu sunt aceleaşi în altă parte. De ce să nu le schimbăm?». La fel le-ar fi putut spune: «Cine vă obligă să strângeţi recoletele în hambre şi turmele în grajduri?». Dar el se înşeală asupra cuvintelor, căci ignoră ceea ce cuvintele nu pot prinde. Ignoră faptul că oamenii trăiesc într-o casă a lor.”

    „Iar victimele lui, care nu-şi mai recunosc casa, încep să se năruie. Oamenii îşi irosesc astfel bunul cel mai de preţ: înţelesul lucrurilor. Se cred acoperiţi de glorie în zilele de sărbătoare, nerespectându-şi obiceiurile, trădându-şi tradiţiile, cinstindu-şi duşmanul.”

    Antoine de Saint-Exupery, Citadela, Editura RAO, Bucureşti, 1993, pag. 16

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s