Graiul neamului, de George Coşbuc
Fie-a voastră-ntreaga ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului – şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!
Dar nestrămutaţi strămoşii
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtuna.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!
Astăzi stăm şi noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm?
Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da!
La mulţi ani, celor care se simt români indiferent pe ce meridiane îi poartă paşii!
La mulți ani, române!
Să ne ajute Dumnezeu să ne păstrăm și graiul și țara!
Inspirat aleasă poezia.
Mulţumesc, Mugur, am descoperit poezia cu G. Coşbuc şi a rămas poetul sufletului meu de descendentă a ţăranului român.
Mulțumesc pentru melodie!
Ai dreptate, a fost unul din poeții care a desenat cel mai bine lumea satului!
Sunt întru totul de acord cu Mugur și mă înclin, frumoasă doamnă!
Plecăciuni, Petre!