cuvântul


cuvântul oricât de frumos ar suna
dacă nu vine din interior nu semnifică nimic
niciodată nu se va putea extrage sevă dintr-un verb
fără rădăcini adânc înfipte-n propria fiinţă
rostirea fără trăire rămâne un ceva venit dinafară
o limbă străină târziu învăţată
căreia nu-i cuprinzi toate sensurile
nu poate fi nu va fi niciodată cu adevărat a ta
cuvintele n-au rezonanţă dacă nu emană senzaţii din interior

prea ne-am obişnuit să imităm
împrumutăm de toate
până şi limba pe care o vorbim

îmbrobodeli fără noimă a devenit cuvântarea
circari bufoni păpuşari oratori specialişti experţi
amestecă disecă eviscerează cuvintele
goale de conţinut au devenit cadavre îmbălsămate
întâmplător mi-a fost dat să mă tem de morţi
mă simt pierdută în lumea asta fantasmagorică
cuvântul oricât de frumos ar suna
dacă nu vine din interior nu semnifică nimic

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la cuvântul

  1. july zice:

    Nu-i asa ca nu vrei sa auzi/ citesti, acele cuvinte ce se vor motivationale ? Limbaj pozitiv atat de utilizat in ziua de azi incat nu-si mai atinge scopul, acela de a atinge sufletul . Toti sunt experti in NLP, in suflet, incat incepi sa te intrebi daca ai dupa ce ii asculti . Seara frumoasa, Lia !

  2. Lia zice:

    Aşa este, july 🙂 niciodată n-am reuşit să urmăresc, ascult, citesc toate aceste bazaconii motivaţionale… nu pentru că nu ating sufletul, cuvintele trebuie să „atingă” mintea… şi da, o ating dar doar cât să îţi spui: altă minciună sfruntată, manipulare crasă care dezumanizează…

    O seară maximă, July, îmbrăţişări!

  3. geta zice:

    Lia cata dreptate ai,din nefericire sunt atat de departe de casa draga mea:(

  4. Uff, am crezut că am eu o problemă şi ar fi cazul să îmi revin. Nu citesc nici pe net şi în librării ocolesc cu mare graţie rafturile cu astfel de titluri. M-am liniştit, nu-s „defectă” 😀

    • Lia zice:

      Potecuţo, şi dacă ai fi „defectă”, nu eşti singura. Suntem două şi mai cunosc destui „defecţi” … suntem bine merci, noi în lumea noastră mică… lăsăm perfecţii în lumea lor mare şi „strălucitoare” 😀

      • Nu te teme de morți, ei chiar te veghează. Teme-te de cei vii, doar ei te pot răni.
        Nu-ți fie frică de cuvintele pe care le auzi, ci de cele nerostite.
        Din partea mea, doar cuvinte bune pentru tine, Lia! 🙂

  5. Lia zice:

    He, he, Petre… teama de morţi este ceva ce nu pot stăpâni… am crescut cu poveşti despre strigoi, moroi şi alte duhuri. Nu ştiu dacă de acolo mi se trage. Cert este că face parte din mine…
    Fireşte că sunt conştientă că morţii nu-mi pot face nimic, cu toate acestea nu-mi pot controla acea stare de teamă indefinită. Mi-au murit oameni dragi la căpătâiul cărora am vegheat, dar, pe care nu i-am atins şi nici n-am putut să stau singură în aceeaşi încăpere cu mortul.
    Cuvintele sunt precum oamenii… unele fac bine, zidesc, înalţă… altele rănesc, distrug sau omoară suflete, speranţe, chiar şi o naţiune. Niciodată nu am uitat de puterea cuvântului rostit sau scris. Cel nerostit, rămas gând, poate face rău (provocând durere) doar celui/celei ce-l gândeşte şi, sau cel mult celui/celei care-l aşteaptă.

    Mulţumesc, mult, este valabilă şi reciproca 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s