când lăcomia umbreşte umanitatea


tinere vlăstare ce în umbră-au răsărit,
în glia stearpă a timpurilor noi,
precum nomazii au pornit la drum,
împinşi de-un dor nebun,
străbat toate drumurile lumii.
în curţi bătrâne sub copacii înfloriţi,
zidite demult, rămas-au casele goale,
se surpă-ncet odată cu credinţa şi iubirea de ţară.
degeaba se clădesc ziduri noi colorate,
casele cu interioare imense sunt triste şi reci.
zadarnic biserici uriaşe suie-nspre cer
dacă nu-i credinţă şi iubire de neam.
doar fală şi părelnică mărire
când lăcomia umbreşte umanitatea.

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la când lăcomia umbreşte umanitatea

  1. Geta zice:

    Cat adevar Lia,felicitari 🙂

  2. Hristos a-nviat! Încă e sărbătoare și mă bucur că am ocazia să te salut astfel! 🙂

    • Lia zice:

      Adevărat a-nviat!
      „Încă e sărbătoare și mă bucur că am ocazia să te salut astfel!” Petrică, nu doar în ziua de Paşte se salută aşa, îmi amintesc că în copilărie, zi de zi ,pe uliţele satului din Maramureşul istoric unde am crescut, ne salutam cu „lăudăm pe Isus” şi răspunsul era „în veci amin”. De la Paşte până la sărbătoarea de Înălţare a Domnului ne salutam cu Hristos a-nviat, iar de Înălţare, salutul era „Hristos s-a-nălţat” ca apoi să revenim la salutul obişnuit de zi cu zi.
      Doar gânduri bune, tot binele…

  3. Anahoret zice:

    Hristos a înviat!
    Aşa este, Lia: case mari, dar fără suflet.

    • Lia zice:

      Adevărat a-nviat!
      Cândva în casele mici cu două odăi încăpeau familii cu zece, sau poate mai multe suflete… bunici, părinţi şi copii… şi vibra aerul a bucurie, a viaţă. Sigur n-a fost uşor… Azi, din păcate, într-o casă cât 4 dedemult, n-au loc (uneori) nici două persoane, ce să mai vorbim de 3 generaţii… cică îşi încalcă „intimitatea”, nu mai au spaţiu suficient. Io nu spun nici că-i bine, nici că-i rău… spun doar că este trist, pentru că devenim din ce în ce mai egoişti, mai însinguraţi. Alergăm după averi materiale, uităm de spirit, de semeni, murim sufleteşte.

  4. Alexandru Răduţ zice:

    Sub acest simbol al casei stă pitit sufletul… rece şi trist. Versurile spun mult mai mult…
    Dar mai există speranţa şi, mai tare decât ea, credinţa. Pe ea trebuie să mizăm întotdeauna.

    • Anahoret zice:

      De ce mi se pare mie că şi credinţa pleacă odată cu sufletul casei (ori, poate, sufletul pleacă-n lipsa credinţei)?
      Iar ceea-i fără suflet este mort… şi ce-i mort, se năruie.

    • Lia zice:

      Da, domnule A. Răduţ, sunt case(suflete) vii şi case(suflete) moarte… în cele vii speranţa şi credinţa sunt stălpii, temelia… în celelalte pustiul şi tenebrele.

  5. succesulpe zice:

    Speranta si credinta Lia ? In lumea materiala notiunile astea nu te ajuta sa traiesti. Poate doar sa nu mori, fizic vorbind. Evolutia tehnologica e mai rapida decat cea spirituala si de aici consecintele.
    S-a rupt echilibrul lumii. Normalitatea este altfel astazi…

  6. Lia zice:

    „G” fără speranţă şi fără credinţă ce am fi (ce suntem), oare nu morţi vii?!
    În lumea asta materială, tocmai noţiunile acestea îi ajută pe unii să trăiască, să fiinţeze. Fireşte că, aceştia nu sunt „în lumina reflectoarelor”, nu-şi etalează „bunăstarea materială” întrecându-se în a-şi construi case cu n-şpe camere întinse pe hectare… nu se laudă peste tot cu excursiile exotice, nu-şi expun goliciunea minţii şi a sufletului la televizor. Nu, aceştia, trăiesc cum se cuvine… din munca lor… şi trudesc pentru o bucată de pâine.
    Evoluţia tehnologică a dus şi duce, cred eu, la involuţia spirituală. Multe dintre descoperirile tehnologice nu cred că au adus neapărat un beneficiu omului, omenirii.
    Da, normalitatea lumii de azi aşa se pare, că este altfel… dar cred că încă sunt destui naivi încăpăţânaţi care mai cred în bine şi rău… care pun spiritul în faţa materialului… şi pentru care strâmbătatea şi anormalul este strâmbătate şi anormal. Din nefericire au ajuns minoritari şi mie-mi pare că nu-i firesc, nu-i în legea firii ceea ce se întâmplă… a dispărut pudoarea şi buna cuviinţă, aşa cum a dispărut ruşinea şi dreapta măsură. Dar universul are legile lui… oricât or crede unii că le pot controla şi supune…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s