nu cred că trebuie


nu cred că trebuie să tăcem,
cum, nici să vorbim prea mult
– inutil şi gol -, nu cred că trebuie.
roata timpului scânceşte surd,
trec chipuri şi umbre pe lângă mine,
pe vechile străzi pavate cu piatră
ploaia cântă-n surdină.
inima şi-a amintit de oameni,
m-am smuls din starea letargică
şi totuşi,
nu cred că trebuie să vorbim prea mult,
– inutil şi gol – cum, nici să tăcem,
nu cred că trebuie.

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la nu cred că trebuie

  1. Eu nu tac, dar poate că uneori vorbesc prea mult. Nimeni nu e perfect, nu? 😉

    • Lia zice:

      🙂 Bună dimineaţa, Petrică.
      Nimeni nu este şi este bine că e aşa. Mă înspăimântă oamenii care se cred perfecţi, indiferent în ce situaţie sau postură ar fi.

  2. july zice:

    Eu ma mai trezesc vorbind cand ar trebui sa tac, dar imi fac rau doar mie . :)))
    Zi placuta, Lia !

    • Lia zice:

      :)))))) e, aşa mai păţesc şi eu, am zile în care am limbariţă. Cred că ni se întâmplă tuturora.

      Zi frumoasă, July!

      P.S. foarte faină ultima postare de pe blogul tău, am citit aseară şi am recitit şi azi.

      • july zice:

        Ma bucur ca ti-a placut, Lia . Eu am cumparat cartea in 2007 din gara, la Bucuresti, si am citit-o pe nerasuflate pana la Deva . Sunt doua femei deosebite scriitoarele .

  3. Mugur zice:

    E inutil să taci prea mult,
    Cum să vorbești prea mult e fără rost,
    Căci fiecare are-un cost,
    La mine, cel ce-ascult!

    Tot inutil cred eu că-i a tăcea
    Atunci când ai de spus ceva,
    Când ai cuvinte care să rostească
    Simțirea omenească!

    Încerc și eu să păstrez un echilibru între cuvinte și tăceri, dar nu cred că reușesc mereu. Parcă prea des tăcerile se-adună!

    • Lia zice:

      Frumos versificat, Mugur!

      Când ne-au fost date cuvintele, ne-a fost dată şi tăcerea… şi au fiecare timpul şi rostul lor.

      • Mugur zice:

        Amestecăm cuvintele-n tăceri,
        Apoi, noi din tăceri scoatem cuvinte
        Ce trebuie ținute minte,
        Căci ne aduc trăirea cea de ieri!

        Și fiecare clipă de tăcere
        Cu una de cuvinte-a fi-nsoțită,
        Iar astfel dragostea se înfiripă
        Între tăceri și vorba rostuită!

      • Lia zice:

        din colecţia de cuvinte,
        ai scos cele mai potrivite,
        le-ai înşirat în versuri, salbă
        la gât tăcerii, pe fila albă!

      • Mugur zice:

        Îți mulțumesc! Nu-i a mea fire
        Să stric tăcerii rostuire,
        Dar îmi plăcu a ta rostire
        În vers! De-aceea am „vorbit” .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s