nu cred că trebuie să tăcem,
cum, nici să vorbim prea mult
– inutil şi gol -, nu cred că trebuie.
roata timpului scânceşte surd,
trec chipuri şi umbre pe lângă mine,
pe vechile străzi pavate cu piatră
ploaia cântă-n surdină.
inima şi-a amintit de oameni,
m-am smuls din starea letargică
şi totuşi,
nu cred că trebuie să vorbim prea mult,
– inutil şi gol – cum, nici să tăcem,
nu cred că trebuie.
Anunțuri
Eu nu tac, dar poate că uneori vorbesc prea mult. Nimeni nu e perfect, nu? 😉
🙂 Bună dimineaţa, Petrică.
Nimeni nu este şi este bine că e aşa. Mă înspăimântă oamenii care se cred perfecţi, indiferent în ce situaţie sau postură ar fi.
Eu ma mai trezesc vorbind cand ar trebui sa tac, dar imi fac rau doar mie . :)))
Zi placuta, Lia !
:)))))) e, aşa mai păţesc şi eu, am zile în care am limbariţă. Cred că ni se întâmplă tuturora.
Zi frumoasă, July!
P.S. foarte faină ultima postare de pe blogul tău, am citit aseară şi am recitit şi azi.
Ma bucur ca ti-a placut, Lia . Eu am cumparat cartea in 2007 din gara, la Bucuresti, si am citit-o pe nerasuflate pana la Deva . Sunt doua femei deosebite scriitoarele .
E inutil să taci prea mult,
Cum să vorbești prea mult e fără rost,
Căci fiecare are-un cost,
La mine, cel ce-ascult!
Tot inutil cred eu că-i a tăcea
Atunci când ai de spus ceva,
Când ai cuvinte care să rostească
Simțirea omenească!
Încerc și eu să păstrez un echilibru între cuvinte și tăceri, dar nu cred că reușesc mereu. Parcă prea des tăcerile se-adună!
Frumos versificat, Mugur!
Când ne-au fost date cuvintele, ne-a fost dată şi tăcerea… şi au fiecare timpul şi rostul lor.
Amestecăm cuvintele-n tăceri,
Apoi, noi din tăceri scoatem cuvinte
Ce trebuie ținute minte,
Căci ne aduc trăirea cea de ieri!
Și fiecare clipă de tăcere
Cu una de cuvinte-a fi-nsoțită,
Iar astfel dragostea se înfiripă
Între tăceri și vorba rostuită!
din colecţia de cuvinte,
ai scos cele mai potrivite,
le-ai înşirat în versuri, salbă
la gât tăcerii, pe fila albă!
Îți mulțumesc! Nu-i a mea fire
Să stric tăcerii rostuire,
Dar îmi plăcu a ta rostire
În vers! De-aceea am „vorbit” .