nu cred că trebuie să tăcem,
cum, nici să vorbim prea mult
– inutil şi gol -, nu cred că trebuie.
roata timpului scânceşte surd,
trec chipuri şi umbre pe lângă mine,
pe vechile străzi pavate cu piatră
ploaia cântă-n surdină.
inima şi-a amintit de oameni,
m-am smuls din starea letargică
şi totuşi,
nu cred că trebuie să vorbim prea mult,
– inutil şi gol – cum, nici să tăcem,
nu cred că trebuie.
-
Articole recente
Arhive
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- februarie 2021
- iulie 2020
- aprilie 2020
- decembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- martie 2018
- ianuarie 2018
- noiembrie 2017
- august 2017
- aprilie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
Categorii
Meta
Eu nu tac, dar poate că uneori vorbesc prea mult. Nimeni nu e perfect, nu? 😉
ApreciazăApreciază
🙂 Bună dimineaţa, Petrică.
Nimeni nu este şi este bine că e aşa. Mă înspăimântă oamenii care se cred perfecţi, indiferent în ce situaţie sau postură ar fi.
ApreciazăApreciază
Eu ma mai trezesc vorbind cand ar trebui sa tac, dar imi fac rau doar mie . :)))
Zi placuta, Lia !
ApreciazăApreciază
:)))))) e, aşa mai păţesc şi eu, am zile în care am limbariţă. Cred că ni se întâmplă tuturora.
Zi frumoasă, July!
P.S. foarte faină ultima postare de pe blogul tău, am citit aseară şi am recitit şi azi.
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca ti-a placut, Lia . Eu am cumparat cartea in 2007 din gara, la Bucuresti, si am citit-o pe nerasuflate pana la Deva . Sunt doua femei deosebite scriitoarele .
ApreciazăApreciază
E inutil să taci prea mult,
Cum să vorbești prea mult e fără rost,
Căci fiecare are-un cost,
La mine, cel ce-ascult!
Tot inutil cred eu că-i a tăcea
Atunci când ai de spus ceva,
Când ai cuvinte care să rostească
Simțirea omenească!
Încerc și eu să păstrez un echilibru între cuvinte și tăceri, dar nu cred că reușesc mereu. Parcă prea des tăcerile se-adună!
ApreciazăApreciază
Frumos versificat, Mugur!
Când ne-au fost date cuvintele, ne-a fost dată şi tăcerea… şi au fiecare timpul şi rostul lor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amestecăm cuvintele-n tăceri,
Apoi, noi din tăceri scoatem cuvinte
Ce trebuie ținute minte,
Căci ne aduc trăirea cea de ieri!
Și fiecare clipă de tăcere
Cu una de cuvinte-a fi-nsoțită,
Iar astfel dragostea se înfiripă
Între tăceri și vorba rostuită!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
din colecţia de cuvinte,
ai scos cele mai potrivite,
le-ai înşirat în versuri, salbă
la gât tăcerii, pe fila albă!
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc! Nu-i a mea fire
Să stric tăcerii rostuire,
Dar îmi plăcu a ta rostire
În vers! De-aceea am „vorbit” .
ApreciazăApreciat de 1 persoană