nu cred că trebuie

Publicat pe 20 septembrie 2014 de Lia

nu cred că trebuie să tăcem,
cum, nici să vorbim prea mult
– inutil şi gol -, nu cred că trebuie.
roata timpului scânceşte surd,
trec chipuri şi umbre pe lângă mine,
pe vechile străzi pavate cu piatră
ploaia cântă-n surdină.
inima şi-a amintit de oameni,
m-am smuls din starea letargică
şi totuşi,
nu cred că trebuie să vorbim prea mult,
– inutil şi gol – cum, nici să tăcem,
nu cred că trebuie.

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.

Vezi toate articolele lui Lia →

Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la nu cred că trebuie

racoltapetru6 zice:

20 septembrie 2014 la 6:08

Eu nu tac, dar poate că uneori vorbesc prea mult. Nimeni nu e perfect, nu? 😉

ApreciazăApreciază

Răspunde
- Lia zice:
  
  20 septembrie 2014 la 6:14
  
  🙂 Bună dimineaţa, Petrică.
  Nimeni nu este şi este bine că e aşa. Mă înspăimântă oamenii care se cred perfecţi, indiferent în ce situaţie sau postură ar fi.
  
  ApreciazăApreciază
  
  Răspunde
july zice:

20 septembrie 2014 la 6:18

Eu ma mai trezesc vorbind cand ar trebui sa tac, dar imi fac rau doar mie . :)))
Zi placuta, Lia !

ApreciazăApreciază

Răspunde
- Lia zice:
  
  20 septembrie 2014 la 6:31
  
  :)))))) e, aşa mai păţesc şi eu, am zile în care am limbariţă. Cred că ni se întâmplă tuturora.
  
  Zi frumoasă, July!
  
  P.S. foarte faină ultima postare de pe blogul tău, am citit aseară şi am recitit şi azi.
  
  ApreciazăApreciază
  
  Răspunde
  - july zice:
    
    20 septembrie 2014 la 6:33
    
    Ma bucur ca ti-a placut, Lia . Eu am cumparat cartea in 2007 din gara, la Bucuresti, si am citit-o pe nerasuflate pana la Deva . Sunt doua femei deosebite scriitoarele .
    
    ApreciazăApreciază
Mugur zice:

20 septembrie 2014 la 9:48

E inutil să taci prea mult,
Cum să vorbești prea mult e fără rost,
Căci fiecare are-un cost,
La mine, cel ce-ascult!

Tot inutil cred eu că-i a tăcea
Atunci când ai de spus ceva,
Când ai cuvinte care să rostească
Simțirea omenească!

Încerc și eu să păstrez un echilibru între cuvinte și tăceri, dar nu cred că reușesc mereu. Parcă prea des tăcerile se-adună!

ApreciazăApreciază

Răspunde
- Lia zice:
  
  20 septembrie 2014 la 16:46
  
  Frumos versificat, Mugur!
  
  Când ne-au fost date cuvintele, ne-a fost dată şi tăcerea… şi au fiecare timpul şi rostul lor.
  
  ApreciazăApreciat de 1 persoană
  
  Răspunde
  - Mugur zice:
    
    21 septembrie 2014 la 7:10
    
    Amestecăm cuvintele-n tăceri,
    Apoi, noi din tăceri scoatem cuvinte
    Ce trebuie ținute minte,
    Căci ne aduc trăirea cea de ieri!
    
    Și fiecare clipă de tăcere
    Cu una de cuvinte-a fi-nsoțită,
    Iar astfel dragostea se înfiripă
    Între tăceri și vorba rostuită!
    
    ApreciazăApreciat de 1 persoană
  - Lia zice:
    
    21 septembrie 2014 la 7:58
    
    din colecţia de cuvinte,
    ai scos cele mai potrivite,
    le-ai înşirat în versuri, salbă
    la gât tăcerii, pe fila albă!
    
    ApreciazăApreciază
  - Mugur zice:
    
    21 septembrie 2014 la 8:13
    
    Îți mulțumesc! Nu-i a mea fire
    Să stric tăcerii rostuire,
    Dar îmi plăcu a ta rostire
    În vers! De-aceea am „vorbit” .
    
    ApreciazăApreciat de 1 persoană