despre nimic… doar ceva din seria bezmetismelor…


Am căutat zilele trecute ceva pe net şi din căutare în căutare, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc asta:

„Rozalia Muresan, probabil unu din lista lunga ce au nenorocit invatamantul romanesc, vs Marius Craciun (Cedry2K), interpretand un poet mediocru si obscent, George Toparceanu, Calimara, o capodopera mult peste nivelul autorului, probabil furata de pe undeva, sau tradusa, in buna traditie romaneasca.”

http://forum.softpedia.com/topic/945033-literatura-cersetorilor/

Mi s-a confirmat încă o dată cât de subiectivi şi în mod special cât de superficiali pot fi unii semeni de-ai noştri. Cu câtă uşurinţă emit judecăţi de valoare, făcând comparaţii absurde şi nu doar atât, dar emit sentinţe fără a şti nimic despre omul pe care-l pun la zid, aidoma vechilor inchizitori.
Habar nu am avut că se discută despre mine pe net. Noa, am ajuns în rândul celor băgaţi în seamă şi io :))
Nu, nu vreau să blamez pe nimeni în această postare. Şi nici nu mă deranjează că nu-i place îndividului, sau individei, cum recit. Nu-s nici actriţă, nici oratoare şi nici profesor de limba română… pur şi simplu îmi place poezia şi o redau aşa cum o simt. Nu impun nimănui modul meu de percepţie şi gândire… e adevărat că-mi place să recit şi să scriu, dar nu-mi fac din asta o profesie şi nici nu aştept lauri…
Fireşte că mi-am asumat riscul de-a se arunca în mine cu roşii stricate în momentul în care am postat pe net… dar de aici şi până a fi înregimentată comunismului şi a mi se pune o etichetă total nepotrivită mi se părea cale lungă, imposibilă.

🙂 O duminică frumoasă, însorită, tuturor!

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în diverse.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la despre nimic… doar ceva din seria bezmetismelor…

  1. Ăsta-i unul din dezavantajele celebrității, Lia dragă. După cum am văzut, sunt și comentarii frumoase la adresa ta. Eu nu am talentul să recit poezii, dar am postat cu plăcere unele creații de-ale lui Topârceanu. 🙂

    Apreciază

    • Lia zice:

      Zău aşa, măi Petrică, io şi celebritatea… pfffffff, n-am căutat-o nicicând, prefer să fiu aşa cum sunt, un om simplu pierdut în anonimat. Dar, mda, unii mă fac celebră fără a fi… A fi simplu muritor nu presupune a nu avea preferinţe sau păreri şi a nu le exprima…

      Apreciat de 1 persoană

  2. E plină lumea de frustraţi, Lia.

    Apreciază

  3. Într-adevăr se emit judecăți de valoare cu multă ușurință. În cazul d-vs nu le luați în seamă, din punctul meu de vedere – am fost încântată de videoclip (colajul de imagini, muzica de Chopin și versurile recitate atât de sugestiv mi-au dat prilejul să vă aud și vocea plăcută). George Topârceanu este unul dintre poeții mei preferați.
    O săptămână agreabilă cu toate cele bune !

    Apreciază

    • Lia zice:

      Mulţumiri, Georgeta R. M.!
      Sincer, nu m-am supărat, mai mult m-au amuzat cuvintele şi comparaţia…
      Din Maramureş, doar gânduri bune. O săptămână liniştită, cu împliniri!

      Apreciază

  4. anahoret2007 zice:

    Săru’mâna, profa!
    Felicitări, eşti pe acelaşi soclu cu Marga! :)) Nu ştiam c-ai ajuns şi în manuale, tu, nenorocirea învăţământului românesc! :))

    Lia, recunosc, demult n-am mai râs cu aşa poftă! De unde pescuieşti lunaticii ăştia?!

    Apreciază

    • Lia zice:

      ;)) Elev Anahoret, treci la colţ! Iar te ţii de glume, ştrengarule… mă pui pe aceeaşi treaptă cu Marga?! Hmmmm, se poate, elev? Io-s cea mai cea din toate timpurile…

      Măh, după cum mă ştii… şi io m-am amuzat copios. Habar nu am… cert este că am lipici la ăştia…

      Apreciază

  5. Mishuk zice:

    se mai intampla… macar aduni rosii. de bulion 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu