eu nu-s…

privind în zări la fulgii de zăpadă
plângându-şi viaţa efemeră,
viaţă, tu, acum mi-e jale.
ai început s-aluneci spre apus
şi, eu nu-s decât o biată nebună rătăcită,
cel mai sărac om de pe pământ,
departe de satul răsfirat pe-un deal.

a fost un timp când mii de visuri
îmi alungau odihna şi-am hoinărit
prin lumea care moare
ca o solie a vieţii, a dragostei şi-a urii,
nebună visătoare.

m-am avântat pieptiş pe-al vieţii munte,
flăcări îmi curgeau prin vene.
am fost pământ mănos, verde pădure
şi pârâu limpede, în soare, strălucind,
smulgând din noaptea neliniştii,
cu o rază de speranţă, dimineţi.
am fost strigăt şi revoltă, de durere ţipăt surd.
mii de doruri ferecate, mii de visuri prinse-n laţ,
păsări rare în colivie… şi-am fost
şi sunt tăcere.

eu nu-s decât o biată nebună rătăcită,
cel mai sărac om de pe pământ,
departe de satul răsfirat pe-un deal.
viaţă, tu, acum mi-e jale,
că-ncet aluneci spre apus.