Uite că… m-am spovedit

ca să împlinesc ce am de împlinit vieţii,
am căutat lumina şi dreptatea din nadir pân’ la zenit:
uneori de-am ostenit şi am căzut,
m-am ridicat, n-am stat să-mi plâng de milă.
„lovită” când am fost, uneori, chiar dac-am ripostat,
pe nimeni, însă, niciodată nu am pizmuit şi n-am urât,
mai departe, drept şi apăsat călcat-am pe-al meu drum,
lăsând în legea lor pe cei făuritori şi aducători de clipe rele,
pe a vieţii cărare păşit-am mereu cu nădejde, cu bucurie.
ani în şir am tot privit către cerul albastru-nalt,
astăzi, însă, i-am vorbit: oare cât şi ce-am greşit?
Răspunde-mi nemărginire!
Uite că… m-am spovedit.