ca să împlinesc ce am de împlinit vieţii,
am căutat lumina şi dreptatea din nadir pân’ la zenit:
uneori de-am ostenit şi am căzut,
m-am ridicat, n-am stat să-mi plâng de milă.
„lovită” când am fost, uneori, chiar dac-am ripostat,
pe nimeni, însă, niciodată nu am pizmuit şi n-am urât,
mai departe, drept şi apăsat călcat-am pe-al meu drum,
lăsând în legea lor pe cei făuritori şi aducători de clipe rele,
pe a vieţii cărare păşit-am mereu cu nădejde, cu bucurie.
ani în şir am tot privit către cerul albastru-nalt,
astăzi, însă, i-am vorbit: oare cât şi ce-am greşit?
Răspunde-mi nemărginire!
Uite că… m-am spovedit.
Reclame
niciodata cioara nu o sa fie privighetoare 😦
😉
Şi ne-ai mai dat o fărâmă din sufletul tău frumos! 😉
Mulţumesc, potecuţo! Nu ştiu dacă mi-e sufletul frumos… e mai mult rupt şi peticit 😉
Interesant punct de vedere… să înţeleg că spovedania va veni din partea cealaltă? Păi, în cazul meu, nemărginirii i-ar trebui o eternitate să-mi spună cât, unde şi ce am greşit! 😀
Amu, lăsând gluma… ştii tu: poţi s-o pui în cutiuţa cu poezii bune! 😉
Io mi-s anonimu’…
Wow, anonimule „care eşti”!
Interesant punct de vedere… să înţeleg că spovedania va veni din partea cealaltă? Păi, în cazul meu, nemărginirii i-ar trebui o eternitate să-mi spună cât, unde şi ce am greşit! 😀
Amu, lăsând gluma… ştii tu: poţi s-o pui în cutiuţa cu poezii bune! 😉
O.K. 🙂 Thanks, pustnicule!
Am fost mişcat de meditaţia ta impresionantă transpusă în „spovedanie”. Aş vrea însă, să fii sigură că întunericul şi nedreptatea nu vor învinge lumina si legile morale, chiar dacă uneori lupta între acestea este acerbă şi ne provoacă descurajare. Să avem deci curaj si să persistăm în „facerea binelui”.
Viorel, cred că ştii că nu curajul îmi lipseşte.
Mulţumesc, doar gânduri bune!