O viaţă avem, nu avem şapte


Prea mulţi sărmani, bolnavi, care-şi blestemă soarta,
Azi drumul spre adevăr este chinuitor şi lung,
Dreptăţii, larg, hai să deschidem iarăşi poarta,
Să ştim că hoţii pân’ la urmă după gratii ajung.

De ani şi ani cum bate vântul şi-au schimbat stăpânii,
Cu gândul cum să fure ce-a mai rămas prin ţară,
Aceleaşi glasuri gângave ne mint copiii şi bătrânii,
Suntem sătui de circul jalnic ce ne-a făcut de-ocară.

De-atâţia ani avem în fruntea ţării aceleaşi feţe sumbre,
Se scaldă în mocirlă, crezându-se stăpâni pe veci.
În sate-au mai rămas bătrâni bolnavi, palide umbre,
Cu deznădejdea-n suflet, cu ochii plânşi şi vetre reci.

Prea mulţi sărmani în ţară care-şi blestemă soarta,
Căci drumul spre dreptate-i chinuitor de lung,
Ar cam fi vremea, celor oneşti să le deschidem poarta,
Să ştim că necinstiţii sunt închişi, şi, după gratii ajung.

Ar cam fi timpul să se dea de-o parte penalii găunoşi,
Ce au lăsat în urmă prea multă vorbărie şi prea puţine fapte,
Să vină la putere, ca soarta ţării să o decidă oameni serioşi,
Pentru un trai decent, că doar o viaţă avem, nu avem şapte!

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s