se schimbă ritmul şi hora vietii,
când în păr încep să înflorească ghiocei,
la ochi, pe frunte şi pe-obraji;
zbateri şi zbucium, stări de bine,
râs şi zâmbet, trăirile şi a fiinţării toate,
în miile de cute, ca o hartă a vieţii, îţi apar;
primeşte-le firesc şi-ar trebui să ştii
că, tânăra de ieri nu mai poţi fi vreodată,
oricât te-ai strădui…
de o vreme-ncoace liniştea îmi dă târcoale,
şi parcă viaţa mea a apucat pe-o cale nouă,
dar nu ştiu, încă, dacă „bestia” din mine,
care părea de neînvins,
dusă-i de tot, sau, doarme fiindc-a ostenit.
-încă străină-mi este starea: ca inima să-mi tacă-
drumul în sine, de acum, altul îmi pare
şi nu ştiu dacă o fi mai greu,
sau dac-o fi mai lin…
deşi, i-am cunoscut urcuşurile toate,
şi curbele, liniile drepte, barierele
şi toate coborâşurile, păşind spre senectute.
din tot ce am cules din „pomul vieţii”,
vă dăruiesc cu drag,
şi scriu mici texte şi poeme,
chiar dacă, dintre cele mai modeste,
vă dăruiesc, cu drag, mă dăruiesc.
De pus la cutiuţa cu poezii de suflet!
Drumul vieţii-i altu’ de-amu, dar nu coboară… doar urcă mai liniştit. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
OK!
Pustnicule, unde să mai urce… poate la cer de-amu’ 😉
ApreciazăApreciază
Urcatul la cer este varianta optimistă… 😈
Dar gândeşte-te că încă mai acumulăm experienţă şi încercăm experienţe! 🙂 În plus, acum este ceva mai multă linişte şi altfel savurăm clipa. Ca pe un pahar de vin vechi şi bun! Ei!? 😉
ApreciazăApreciază
:))))) da, da… şi o blană de urs în faţa şemineului.
Să ai o zi faină, Pustnicule!
ApreciazăApreciază