Spun Maramureș,
Și-n stropi de amintiri, ca în oglinzi de vis,
Îmi văd înaintașii în strai de sărbătoare.
Mi-e atât de dor de tine, sat de pe deal,
Căci sufletu-mi doinește:
Mi-a fost așa de bine, mi-e atât de dor de tine.
Când spui Maramureș,
Spui munții Gutâi, Pietrosu, pasul Prislop,
Spui Pintea Viteazul sau Dragoș Voievod,
Spui dealuri și păduri, biserici de lemn
Și case tihnite prin livezile verzi, înflorite.
Spui Mara și Iza șerpuindu-și apele clare,
Spui Tărâm de Legendă, sau Nord,
Spui salbă de sate, fuioare de fum,
Păienjeniș de cărări pe munți aninate.
Spui puhoi de oameni în straie colorate
Despovărați de greul zilei ce-a apus.
Spui chip de copil îmbujorat și priviri ca cerul -albastre,
Spui oameni care trăiesc precum străbunii,
Condimentându-și viața fără surplus.
Spui Maramureș, spunând simplitate, bucurie,
Și-un zâmbet larg îți încălzește fața.
Spun Maramureș,
Și-n stropi de amintiri, ca în oglinzi de vis,
Îmi văd înaintașii în strai de sărbătoare.
Mi-e atât de dor de tine, sat de pe deal,
Căci sufletu-mi doinește:
Mi-a fost așa de bine, mi-e atât de dor de tine.
Mi-ai făcut şi mie dor de acele locuri minunate!