O mamă când o ai

Copila mea, ascultă a mea povață,
Cât încă-s lângă tine, lucidă și în viață,
Deschide-ți ochii larg, privește bine,
Căci nimeni nu-ți vrea binele așa ca mine!

O mamă când o ai, chiar dacă tu crezi uneori că-i rea,
Te va ierta mereu, oricât tu i-ai greși, copila mea!
Însă prietenii, bărbatul…, să bagi bine de seamă,
Și dacă nu greșești, nu iartă… nu-ți sunt mamă!

Părinții iartă, uită, și nu-ți vor reproșa nimic,
Te vor iubi mereu, copile, ca atunci când erai mic;
Chiar dacă i-ai rănit și-i doare, nimănui nu se vor plânge,
Doar inima din pieptul lor va sângera… li se va frânge!

Cât încă-s lângă tine și n-am plecat în locul cu verdeață,
Chiar dacă tu socoți că știi mai bine, ascultă și a mea povață:

A fost cândva un tată ce a bătut în tocul ușii câte un cui,
Mâhnit peste măsură de greșelile fiului lui;
Și când în tocul ușii loc pentru vreun cui n-a mai rămas,
Și-a chemat fiul, spunându-i cu tristețe-n glas:
Am bătut câte un cui, fiule, când ai greșit ori dat-ai de necaz!
Cum fiul simțitor, înțelegând ce tatăl său făcea,
Văzând mulțimea cuielor din ușa sa,
Prin fapte și prin vorbe bune, a hotărât greșelile-a-și răscumpăra:
– Tată, te rog să scoți câte un cui la fiecare vorbă bună,
La fiecare faptă bună a mea!
Și tatăl a început să scoată câte un cui din tocul ușii lui:
Câte o faptă bună și cuiul scos, până la cel din urmă cui,
Căci fiul faptă bună, faptei bune, a urmat…
Și-n ziua aceea, iertându-și fiul, tatăl l-a îmbrățișat:
-Mă bucur, fiule, că toate cuiele le-am scos,
Însă în tocul ușii… găurile făcute de cuie au rămas!

O mamă când o ai, chiar dacă tu crezi, uneori, că-i rea,
Te va ierta mereu, oricât tu i-ai greși, copila mea!
Deschide-ți ochii larg, privește bine,
Căci nimeni nu-ți vrea binele așa ca mine!

Părinții iartă, uită, și nu-ți vor reproșa nimic,
Te vor iubi mereu, copile, ca atunci când erai mic;
Chiar dacă i-ai rănit și-i doare, nimănui nu se vor plânge,
Doar inima din pieptul lor va sângera… li se va frânge!