Contabilitate… ,,în partidă dublă”

Am fost contabil, la propriu...
Contabilitatea este un principiu, o convenție universală.
Viața are un cumul de principii și convenții, are legi scrise și legi nescrise.
Am  înregistrat, am verificat și am transpus în note contabile cifre... mișcări economice, realități, ajustări...
O muncă de Sisif uneori... 
Și ca orice profesionist și-n viața mea am adunat și am scăzut sentimente, gânduri, fapte, încredere și rezerve...
Precum elementele de activ și de pasiv:
omenie-neomenie,
bine-rău, 
iubire-ură, 
dăruire-așteptare,
dreptate-nedreptate,
lumină-întuneric,
merit-meteahnă,
etc.
Debit-credit... contabilitate în partidă dublă.
Am fost contabil, la propriu,
numai că nu putem contabiliza viața.
Ar fi așa de trist!
În viață nu putem avea un echilibrul perfect,  punând totul, mereu, în balanță... însă,  ne putem gestiona traiul.
Dacă ar fi să-mi fac bilanțul uneori mi-ar ieși pe plus, alteori pe minus...așa ca în viață,
pentru că nu am putut contabiliza oamenii, faptele, sentimentele, doar am  trăit...
Am trăit simplu și cu principii sănătoase, adunând amintiri.

21.10.2021

Bezmetisme ,,a la Lia”

N-am scris de multă vreme. Ideile nu mi-au lipsit, în schimb, mi-a lipsit dispoziția și timpul necesar așternerii ideilor.
Ciudat este că mereu am spus că atunci când voi fi pensionară voi avea vreme berechet și voi putea scrie fără a fi presată de timp, mai mereu cu ochii la ceas și cu gândul la câte am de făcut, de citit sau de verificat.
	Ei bine, nu este așa. Parcă am timp pentru mine și pentru scris din ce în ce mai puțin, și parcă, și dorința de a scrie nu mai este aceeași. Mă așez în fața calculatorului cu vreo idee încolțită care se cere scrisă, dar care nu se lasă transformată în propoziții sau în fraze care ar merita atenția cititorului și o abandonez, gândind că poate data viitoare. 
	Astăzi m-am trezit cu gândul să reîncep să scriu... să scriu orice bazaconie îmi trece prin minte. Platitudini, chestii siropoase ori patriotarde, pentru că am constatat că sunt din ce în ce mai căutate și mai apreciate. Nu contează că sunt scrise prost și uneori agramat, sau cu un limbaj licențios, ori textul este incitator la ură și discriminare. Contează doar că sunt ușor de înțeles și unora li se pliază pe simțământul ori gândul nerostit. Se spune că lumea nu are timp să citească texte mai lungi de două fraze. Ba da, are timp. Însă nu are și dispoziția să ,,rumege” idei. Sau să caute dincolo de ,,confortul intelectual”, cu atât mai mult cu cât un text este scris de cineva fără notorietate. 
	Mă amuză teribil când văd cum orice prostie (inepție ori mesaj) dacă este scrisă de cineva cu faimă, este preluată și ,,rostogolită” în spațiul virtual, cu precădere pe Facebook. În general cei care fac asta sunt aceia care au citit foarte puțin, sau de fel. Au cultura dobândită pe internet, sunt captivi în preconcepții, temându-se de schimbare, de nou. Temându-se în general de tot ceea ce nu cunosc și nu înțeleg. Acceptând doar ceea ce nu le tulbură confortul fizic și mental. Se bucură că împărtășesc aceleași idei cu așa-zișii mari intelectuali sau experți (că, nu-i așa, doar de aceea sunt faimoși, pentru că sunt oameni culți, înțelepți), numai că în cazul unora cultura și înțelepciunea sunt o mare cacealma, pentru că sunt maeștrii disimulării. 
	Foarte mulți preiau fără să analizeze conținutul acestor prostii, inepții și mesaje. Facebook-ul și rețelele sociale au oferit  posibilitatea tuturor să se exprime liber. Doar ca libertatea de exprimare lipsită de frâul bunului simț, de educație și o cultură solidă, duce la un regres social și consecințele morale sunt mult mai profunde.

17.10.2021

Ilinca

Nepoțica mea cuminte și frumoasă,
Cu ochii sclipitori și fața luminoasă,
Poznașă, curioasă și zglobie,
Cu tine alături fiecare zi e bucurie!
Tu, raza mea, mă faci să uit orice durere,
Simpla ta prezența  este o mângâiere
Și las deoparte orice griji m-ar apăsa,
Văzându-te crescând frumos, copila mea!

Azi, de ziua ta, nepoțica mea cuminte,
Mă rog din nou la toate cele sfinte,
Să-ți fie viața un șirag de fapte bune,
Să nu te pierzi pe margini de genune!
Să fii mereu zglobie și senină
Precum o rază caldă de lumină!
Sufletul de copil să-l ții veșnic în tine,
Să râzi mereu ca soarele, să-ți fie bine!

24.09.2021

Bezmetisme ,,a la Lia”

Uneori, destul de des în ultima vreme, ,,bântuind pe internet” ori butonând telecomanda televizorului, mă întreb unde, Doamne iartă-mă, au dispărut pudoarea și simțul ridicolului!

Pe Facebook și nu numai, tot mai des, îmi apar pagini în care unii își etalează goliciunea cu mândrie, alții postează în exces glume -proaste, zic eu- cu tentă sexuală. Ori glume la fel de proaste însoțite de fotografii ale unor bătuți de soartă sau care nu au avut norocul să aibă un fizic de manechin. Nimeni nu are niciun merit pentru cum arată, aspectul fizic este un fapt dat. Te poți naște cu un chip frumos ori mai puțin frumos, așa cum te poți naște cu anumite anomalii… sau să fii înalt ori scund. Ori poți avea un accident sau să te îmbolnăvești și să nu mai fii omul frumos și întreg la trup care erai. Astea nu depind de noi și nu ar trebui să fie subiecte de glumă, să stârnească în noi sentimente de mândrie ori de rușine.

Să nu mai spun de postările cu sfinți, cruciulițe sau chipul actorului Robert Powell care a jucat în filmul Iisus din Nazareth, realizat de Franco Zeffirelli în 1977, și nu numai, însoțite de rugăciuni, pilde ori îndemnuri.

No, bun, să nu fiu înțeleasă greșit cum că aș fi atee ori lipsită de simțul umorului și nu aș gusta bancurile sau glumele. -Ori că m-am hodorogit și am devenit o babă acră și caut ,,nod în papură”. Îs ,,babă”, dar încă mi-am păstrat luciditatea și simțul ridicolului și al măsurii nealterate.- Din contră, doar că nu îmi plac vulgaritățile, habotnicia și nici grobianismul.

Sigur, aș putea să-mi păstrez părerile pentru mine, cum fac de foarte multe ori din dorința de a nu fi înțeleasă greșit și să nu lezez orgoliul unora sau altora. Până la urmă fiecare este liber să se manifeste cum dorește. Nu sunt eu persoana care să impun cuiva ceva. Doar că se fac de râs, devin penibili și nici măcar nu-și dau seama. Și asta pentru că prin mass-media, unii cu notorietate dar lipsiți de cultură și de simțul măsurii, promovează subcultura și vulgaritatea. Și din dorința de a fi cu orice preț la modă, în trend cu lumea așa zis bună, unii își bat joc de propria imagine. Să ne înțelegem, nu sunt o persoană extrem de pudică, încât să îmi întorc privirea dacă văd un trup gol pe plajă, ori să-mi ascund sub haine orice petic de piele, sau când mă îmbrac ori mă dezbrac să încui ușile în urma mea ca nu cumva cineva să mă vadă dezbrăcată.

Eu cred cu tărie, și nu greșesc cu siguranță, că, precum actul sexual așa și credința și nuditatea, sunt chestiuni intime. Nu trebuie scoase pe tarabă și expuse public. Unii se pot simți lezați de alăturarea cuvântului credință de nuditate sau sex, deși nu ar trebui să fie.

Dacă într-adevăr crezi în Dumnezeu, -nu contează confesiunea- nu simți nevoia să faci paradă cu asta. Te rogi în gând, o faci în biserică sau în intimitate.

Așa cum dacă ai încredere în tine și ai o viață echilibrată, nu simți nevoia să-ți expui cu ostentație credința ori goliciunea trupului și a minții pentru a atrage atenția.

Sper să mă ierte cei care se simt lezați de bezmetismele mele din acest text și îi asigur că nu am avut în vedere pe nimeni în mod particular. Pur și simplu mi-am așternut doar gândurile.

03.08.2021

Am fost mică și m-am făcut mare

Am fost mică și m-am făcut mare. 
Nu, nu la înălțime... la înălțime am rămas cât un zâmbet,
m-am rotunjit,  în curând voi deveni  rubensiană. 

M-am făcut mare dar omenia,
bucuria de a descoperi lucruri și trăiri noi, 
mila și iubirea de semeni, sinceritatea gândurilor și a faptelor,
au rămas cu mine, chiar dacă m-am făcut mare.
M-am făcut mare deși mereu am făcut ceea ce am vrut, 
mi-am construit viața în așa fel încât să am confort fizic și psihic. 
Am muncit pentru liniștea mea și a celor de lângă mine. 
Trăind pentru mine, nu pentru alții, nu pentru că așa e moda... 
am reușit să cresc și să-i ajut pe cei care la un moment dat depindeau de mine. 

Am fost mică dar m-am făcut mare. Mama-mare!

Peste câteva zile am întâlnire cu adolescența,
cu anii când am învățat cum să cresc.
Abia aștept acea zi!
Și totuși am o problemă:
Nu știu, zău, cum să mă îmbrac pentru o întâlnire cu adolescența!
Fiind o întâlnire cu trecutul, după patruzeci de ani,
ar trebui să îmbrac ceva sobru, adecvat vârstei, nu?
Doar sunt o babă... și m-am făcut mare.
Dar, nu! Sobrietatea prea scorțoasă, nu-mi vine bine, 
Cum nu mă prind nici sclipiciul, nici zorzoanele prea multe.
Simplitatea este cea care mă prinde bine și definește. 
M-am făcut mare. Se îmburdă hainele din dulap pe mine
și eu nu știu cu ce să mă îmbrac:
O rochie e prea scurtă, alta prea lungă,
una prea colorată sau una prea ștearsă...
Privind dulapul mă surprind gândind:
Ce-ar fi dacă aș îmbrăca ceva sport și comod,
Blugi rupți și o bluză largă!?
Cu siguranță aș face notă discordantă,
S-ar isca șușoteli, mirări și exclamații: uite la ea cum s-a îmbrăcat!
Și totuși, ce ținută e mai adecvată pentru o întâlnire cu adolescența,
Decât una comodă -o haină în care să te simți bine- fără pretenții și fasoane!?
La naiba! Voi vedea atunci... să-mi cumpăr ceva nou nici nu intră în discuție.
O cheltuială fără sens!
Mereu am trăit pentru mine. Și, pentru confortul meu sufletesc,
m-am arătat lumii așa cum sunt.
Iar dacă unii mă judecă greșit, să fie sănătoși!

In viata

În viață, îți este dat să întâlnești
Și oameni buni, frumoși, onești,
Dar, tot în viață, vei afla și oameni răi
Și sluți, mișei… samariteni, dar și călăi.
De poți, nu-i ignora și nu îi ocoli,
C-ai să înveți cum trebuie să fii!
Doar tu alegi cum ești. Ascultă-ți inima
Și oglindește-te în ochii celor înțelepți și drepți.
Cum ai ales sa fii… cu siguranță vei afla!

25.05.2021

!

De o vreme bună încoace... iată,
Orice ai vrea să citești,
Un’ te-ntorci, unde privești,
De Șoșoacă te izbești!
Te-ntrebi apoi ziua toată,
Oare-n mintea ei, surată,
Ce o fi?! Că ni se-arată
Zăbăucă și turbată!
Stai, te miri și te crucești,
Câți nebuni în viața asta,
Ți-este dat să întâlnești,
Nu la Casa de Nebuni,
Ci pe stradă, oameni buni!
Mai nou, chiar și-n Parlament,
Ajunge orice dement!

Introspecție

,,Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni.”
O, Doamne, cât de mult m-am înșelat! 
Cât de mult am greșit sacrificându-mi anii,
În numele iubirii și a datoriei împlinite... 
Toată viața am simțit, am gândit și am acționat
Pentru binele celor dragi și al celor de lângă mine...
Chiar și atunci când m-am lovit de non-simțire,
Am sperat, Doamne, doar am sperat!
N-am privit de sus, pe nimeni, niciodată...
Dar nici de jos, cu umilință, n-am privit...
N-am pizmuit pe nimeni, niciodată.
Nici chiar pe acei care m-au mințit, 
Și-au profitat de buna mea credință... I-am iertat!
Să uit, însă, nu pot. Chiar de o fi, sau nu o fi păcat!
Mi-e sufletul prea plin și gândul mi-este greu de neuitare.
O, Doamne, cât de mult m-am înșelat!
,,Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni.”,
Dar am sperat, Doamne, am sperat
Că până la urmă, fiecare poate învăța regulile bunului simț,
Poate înțelege că nu există libertate totală,
Și-n lipsa „dictaturii” și a „cenzurii”, 
Este nevoie de autocenzură în faptă și în vorbă! 
Am tot sperat, Doamne, am tot sperat...
Dar mă tot lovesc de non-gândire și de non-simțire ca de un zid. 
O, Doamne, cât de mult am greșit,
Uitând mai mereu de mine și de nevoile mele,
Spunându-mi: n-am timp acum, poate mâine!
Doar că ,,mâinele” mi-a adus zi de zi, an de an,
O altă uitare de sine, și alta, și o alta, și tot așa...
Până când am ajuns să mă întreb, să Te întreb:
Doamne, unde și când m-am pierdut!?
Mi-e sufletul prea plin și gândul mi-este greu de neuitare!
O, Doamne, cât de mult m-am înșelat, sperând, 
Căci „Totul este deșertăciune și vânare de vânt.
Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta și ceea ce lipsește nu se poate număra.”!

Ce vremuri ne este dat să trăim

 
 Of, Doamne! Ce vremuri ne este dat să trăim,
 Cerem. Doar cerem lenevind și ne plângem întruna.
 La oameni cu drag, spre cer, sau în noi nu mai privim,
 Dăm totul pe nimic, adevăr sau minciuni-s totuna.
 
 
 Din ce în ce mai mulți ”educați”cu școala făcută formal,
 Nu pentru minte și cunoaștere, ci pentru buzunar.
 Promovând nonvaloarea preferențial-clientelar,
 Viitorul se anunță sumbru: în sărăcie și cu mult amar.
 
 
 Prea plini de sine, sfătoși, uitând să și gândim,
 Ne dăm cu părerea, ori împroșcăm cu venin.  
 Triste făpturi cu suflete moarte vorbim, doar vorbim.
 În clevetiri deșarte îngropăm inocența, speranțe și senin.  
 
 
 Of, Doamne! Ce vremuri ne este dat să trăim!
 
 

”Deșteaptă-te române”

“Deşteaptă-te, române,” nu mai dormi pe tine,
Nu aștepta minuni și milă de la nimeni.
Pune-te și învață, muncește ca să ai,
Căci viața îți întoarce: primești ceea ce dai!
Privește-te-n oglindă, vezi câtă dreptate ai
Când îi acuzi pe alții de jalnicul tău trai.
Deschide-ți ochii minții, privește-n jurul tău
Cum singur te-adâncești în al minciunii hău!
Cinstea să te anime, nu oarba ta trufie,
Citește un pic mai mult și-nvată și a scrie,
Căci n-au venit barbarii, limba să ne-o stâlcească,
Românii o stâlcesc, de te apucă sila, scriind-o ”păsărească”!
Trezește-te, române, din somnul rațiunii, beție, mahmureală-
Și cere, celor ce cu adevărat greșit-au, socoteală!
Nu mai striga bezmetic că vin din lumea largă,
Prin intrigă și uneltiri să fure avuția țării, întreagă!
O furi singur, te faci părtaș, române, când ochii îi închizi,
Din falsă omenie, ori interes, ”faci jocul” unor indivizi!
“Deşteaptă-te, române,” nu mai dormi pe tine,
Nu aștepta minuni și milă de la nimeni.
Pune-te și învață, muncește ca să ai,
Căci viața îți întoarce: primești ceea ce dai!