„ce tie nu-ţi place, altuia nu-i face”


astăzi scriu despre o tară
şi nu-i deloc imaginară:

slab la minte-n gură tare,
cu privirea goală-n zare,
un amic, de complezenţă,
profitând de asistenţă,
protestează, strigă tare,
vai, ce i-a făcut cutare,
uitând că zi de zi urmează
fapta ce-o incriminează.

ştiţi care-i părerea mea?
un strop de minte de-ar avea,
ar gândi şi ar tăcea…
aplicând spusa acea:
„ce tie nu-ţi place, altuia nu-i face”

Reclame
Publicat în LITERATURĂ | 2 comentarii

atâta nulitate de renume a ajuns


făr-a avea prea multă şcoală,
nu-i un mister de nepătruns,
cum tot mai mulţi atinşi de boală,
la putere au ajuns.
s-au silit să dovedească,
predicând, prin vorbe mii,
că-s cinstiţi, nu poartă mască,
nu vor vile, nici moşii,
au năravuri lăudate,
ei nu sunt nesăţioşi
şi-şi duc traiu-n simplitate,
nu-s ca alţii, ticăloşi.
de când minciuna a căpătat,
şi-aiurea şi la noi un bun renume,
relele pământului s-au dezlegat,
deschisă a fost calea unei noi cutume.
vorbesc mieros oportuniştii cinici,
au diplome, n-au gram de-nvăţătură,
slugarnici sunt cu cei puternici
şi mint nestingheriţi fără măsură,
până când se pune la-ndoială,
cinstea, adevărul şi tot ce e curat.
nu-i de mirare că o pojghiţă de poleială,
scara de valori a răsturnat.
acest nărav perpetuează, se revarsă,
nu-i un mister de nepătruns,
cum făr’ cei şapte ani de-acasă,
atâta nulitate de renume a ajuns.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

Ce-ţi doresc eu ţie (Pastişă)


Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de jale, ţara mea de plâns?
Un guvern capabil, nu de cumetrie,
Legi simplificate şi-un parlament restrâns!
Să muncească-n ţară, să-ţi treacă iar hotarul,
Cei plecaţi departe la astea se gândesc;
Căci amară-i pâinea, arzător e dorul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Din brazde adânci în glie, rodească-ţi iar pământul
Uzine, combinate, furnale fumegând,
Conducători oneşti, cinstit rostind cuvântul,
Nu cu minciuni sfruntate, poporul manevrând,
S-obţină bogăţii prin muncă şi sudoare,
Să ne mândrim în lume cu tot ce-i românesc,
Nu fals şi furtişaguri ce iscă doar rumoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Dascăli cu chemare şi-n satele sărace,
Morală şi conştiinţă în şcoală transmiţând,
Căci dascălul zideşte trăinicie, când educaţie face
Cu calm, răbdare şi vorbe înţelepte, copiii luminând,
Dragostea de neam şi glie în inimi s-o strecoare,
Să simtă bucuria împlinirii, simplu şi firesc,
Din cinste şi omenie, române, să-ţi faci altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de jale, ţara mea de dor,
Fiii tăi să crească, muncind pentru glie,
Să îşi aline setea din al tău izvor,
Ca să păşească-n viaţă cu calm şi bucurie,
Cu frunţile senine şi suflet românesc,
Vorbind în grai străbun cu fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 6 comentarii

sunt lumi ce doar în amintire-s ancorate


ca o carte răsfoită istorii îngemănate-n colier
în spatele retinei curg umbrele
alunecând prin gânduri parcă mi-ar vorbi
zig-zag de amintiri se-nnoadă
şi mintea mi-o străbat
ca printr-un vechi descânt ce leagă
cărările de ieri cărările de azi
mi-s gândurile fire de urzeală
spre lumile în mine sigilate
tot caut şi tot alerg dar… nu le mai găsesc
sunt lumi ce doar în amintire-s ancorate

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

iubirea-i ca o haină lungă, înţelepciunea-i ca o haină călduroasă


iubirea-i ca o haină lungă,
înţelepciunea-i ca o haină călduroasă,
un dar de la divinitate pentru toţi,
prea mulţi sunt, însă, cei ce nu vor primească.

obsesive gânduri îmi lovesc pereţii creierului,
o viaţă dus-am, în van, zadarnică luptă,
fiindcă nu-mi plac oamenii reci
şi nici impunătoarea prostie umană.
zădărnicia zădărniciei toată truda de-o viaţă,
abia acuma ştiu că nicicând nu o să încolţească
în lutul sterp sămânţa-nţelepciunii şi-a iubirii.

iubirea-i ca o haină lungă.
o haină lungă de care să te-mpiedici pas cu pas,
dar fără de ea, ce goi am fi
şi viaţa ar deveni o farsă tristă.
înţelepciunea-i ca o haină călduroasă,
o haină călduroasă care te înfăsoară,
dar fără de ea, cu mintea goală, ce trişti am fi,
cu sufletul cuprins de ger pustiitor.

copila mea, tu, nu uita că
iubirea-i ca o haină lungă,
înţelepciunea-i ca o haină călduroasă.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 3 comentarii

colţul de sine


ce paradoxală fericire
să ai colţul tău în care zâmbind celor din jur
poţi plânge
dacă se zvârcolesc amintirile
ai răgazul să stai cu gândul lucid ce valsează
prin locuri cu mulţimea de oameni
prietenii şi iubiri apuse
când ai un colţ al visării al speranţei al renunţării
depozitarul a toate despre care nu vrei
nu crezi că trebuie să vorbeşti nimănui niciodată
un colţ neştiut de nimeni în care eşti tu
doar tu fără a simţi singurătatea
deţii o nestemată

colţul de sine

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 4 comentarii

În graba spre niciunde


În graba spre niciunde uităm să mai trăim,
Nu ştim ce-i simplitatea , nu ştim să mai iubim.
Copiilor la şcoală le omorâm candoarea,
Îi învăţăm de mici minciuna şi mimarea,
Îi dezbrăcăm de vise, le dăruim de toate:
Maşini, calculatoare, … nu şi umanitate.
Doar alergăm bezmetici spre hăul ce se cască,
Schimbând fără probleme o mască cu altă mască,
Mimăm trăiri –durerea, bucuria- empatici prin absenţă,
Nimic nu-i dăruire şi viu, totul de complezenţă.
Nu ştim ce-i simplitatea, nu ştim să mai iubim,
În graba spre niciunde uităm să mai trăim.

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | 4 comentarii