nu nu s-a schimbat mai nimic


aceleaşi vechi metehne
istorii neschimbate
suntem aceiaşi învinşi
aceeaşi gloată într-o groapă comună
poate mai îndrăzneaţă vocal
indivizi îmbătaţi de neînţeleasa libertate
nu nu suntem liberi
parcă acelaşi greu şi dur nimic
ne-atârnă de picioare
păşit-am spre mâine legaţi
tragând după noi un ieri povară
ne moşmondim cu ivizibile noduri
taraţi loiali aceloraşi duşmani
ne suntem inamici
nu nu s-a schimbat mai nimic
poate doar că
nu ne mai vrem umani
şi se moare-ncet
dar nu în legea firii

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la nu nu s-a schimbat mai nimic

  1. Dan zice:

    Nici măcar „îndrăzneți vocal” nu suntem… 😦 Câte voci distincte ai auzit să protesteze ? Fiindcă pe seară, la adăpostul anonimității date de întuneric, și musai în gloată, deja nu mai impresionează pe nimeni. Pașnici să fim și să demonstrăm civilizat, în țarcuri destinate special acestui scop, fără a încurca circulația. Altfel suntem catalogați ca legionari și anarhiști.

    • Lia zice:

      Dane, din păcate, o spun cu tristeţe, cei care încearcă să protesteze ( şi nu mă refer acum la proteste de stradă, ci la acel protest care ar trebui să fie prezent de fiecare dată când bunul simţ este încălcat indiferent că e vorba de locul de muncă, pe stradă, la cumpărături, la spital… ori oriunde altundeva), sunt luaţi de proşti. Înţelept este în opinia colectivă să taci şi să te faci că nu vezi dacă-ţi cunoşti „interesele”. Dacă te încăpăţânezi să protestezi pe faţă, chiar dacă şi ceilalţi au spus de o mie de ori acelaşi lucru între ei, vei avea surpriza să constaţi că în jurul tău se va face brusc linişte şi treptat loc. Nu se va găsi niciunul care să aibă curajul să te susţină. Că, de, au familie, rate la bancă sau aiurea… şi de ce să-şi rişte plăcuta şi terna existenţă. Am simţit pe pielea mea asta, şi nu o singură dată, pentru că mi s-a părut mai corect să spun franc în faţă ce mă doare decât să mă văicăresc şi să şuşotesc pe la colţuri. Probabil că cea care greşeşte sunt eu pentru că nu înţeleg să-mi plec capul şi să înghit tot „rahatul”.
      Ceea ce ni se întâmplă o merităm din plin… am ajuns să-mi fie greaţă când văd „turma” protestând la comandă. Suntem ca naţie extrem de predictibili, tocmai de aceea suntem manipulaţi în mod grosier, pe faţă 😦

  2. Aceleași necazuri ne frământă pe toți cei care suntem în postura să le vedem. Deunăzi m-ai întrebat ce mă frământă? Eu cred că e vorba de aceeași „drojdie”, Lia.

    • Lia zice:

      Petre, pe mine nu mă mai frământă, (degeaba drojdia… dacă aluatul nu creşte, în loc de pită frumos crescută, ne alegem cu o turtă greu degirabilă) am devenit cumva imună pentru că metehnele de care suferă acest popor sunt „o boală” fără leac. Niciun „doctor” nu le va putea vineca dacă fiecare individ în parte nu-şi va auto-produce „anticorpii”. Doar văd, constat, şi uneori mai şi scriu. Este, dacă vrei, un soi de pilulă amară ce trebuie înghiţită. Din păcate cu o floare sau zece, hai o sută sau o mie… răsfirate la distanţe de sute sau mii de kilometrii, ce-şi scot petalele în ciuda frigului sau îngheţului… nu-i semn că se va face primăvară 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s