Dacă ar fi fost să fiu copac


Uneori mă întreb ce copac aș fi,
dacă ar fi fost să fiu copac.
Dacă ar fi fost să fiu un copac,
aș fi stejarul din livada casei părintești,
răsărit dintr-o ghindă purtată de vânt
căzută lângă gardul dinspre apus , în pământul reavăn,
între un păr și un prun.
Ori poate că a răsărit dintr-o rădăcină încăpățânată, din vechea pădure de stejari defrișată cine știe când, care a încolțit și-nmugurit.
Nu știu de ce cred asta. Dar sigur aș fi fost acel stejar.
Pentru că în livada casei părintești
au fost doar pomi fructiferi,
pe alese, plantați cu grijă.
Pe unii tata i-a altoit cu un soi nobil,
fructele lor ajungând în coșuri pe masă,
sau în cămară, transformate în dulceață și compot.
Ori uscate în plase de nuiele, uneori înșirate pe ață… un deliciu pentru zilele de iarnă.
Doar stejarul a crescut, solitar, în voia sa, semeț, cu frunze crestate și ghinde.
Ghindele fiind destinate mistreților și rareori unor veverițe rătăcite.
Vecinii spuneau că ar trebui tăiat și scos din rădăcină,
pentru că doar umbrește și atrage mistreții.
Nu-i înțelegeau rostul într-o livadă
și nici nu înțelegeau cum a ajuns să crească acolo.
Un copac cu lemn tare, semeț și drept,
cu o coroană verde, bogată, sub albastrul cerului.
Dacă ar fi fost să fiu copac, aș fi stejarul din livada casei părintești.
Un stejar răsărit dintr-o rădăcină încăpățânată…

© Lia Mureșan
29.10.2023

Publicat în LITERATURĂ | 2 comentarii

Dragii mei părinți


Voi, dragii mei părinți, aruncați-mi o ancoră, pe o rază de soare,
de acolo, de unde unde sunteți,
din adâncuri ori din înalt…
Fiindcă la voi mă întorc și mă gândesc, când sufletul mi-e tulburat.
Trimiteți-mi o ancoră, ca să pot rămâne în ape limpezi, liniștite,
precum cum voi m-ați învățat,
în puținul timp pe care universul ni l-a dat.

Nu vreau să uit…
Vreau, în noblețea sufletească și în frumusețea umană, să continui să cred.
Trimiteți-mi o ancoră, să rămân așa cum voi m-ați zămislit… cu genele moștenite de la străbuni,
așa cum m-am trezit ca om.
Să mai pot să sper,
să pot face față neprevăzutului,
furtunilor și valurilor reci,
în lumea asta nebună… din ce în ce mai plină de zevzeci.

Trimite-mi, mamă, o ancoră,
pe un strop de ploaie, ca o lacrimă caldă…
să nu uit să iubesc viața și oamenii,
mai cu seamă atunci când apele inimii-mi sunt tulburate,
de nămol și de pietre din unii revărsate.

Ajută-mă, tată, trimite-mi o ancoră pe o rază de lună,
să nu uit buna-cuviință,
să înțeleg și să iert…
când sângele prin vene-mi aleargă nebun și începe a-mi fierbe.

©Lia Mureșan
27.10.2023

Publicat în LITERATURĂ | Lasă un comentariu

O găină


O găină, dintr-o curte de la țară,
S-a urcat, sus-sus, pe o scară…
cu fusceii șubreziți.
Stați așa… nu vă grăbiți, nu dați în mine cu ouă.
Vă lămuresc una-două!
Găinușa pintenată, cu penajul colorat,
după ce s-a cocoțat… de coteț ea a uitat.
De acolo, de pe scară, umple ograda de ocară,
privindu-și suratele cu superiotate:
Vai de voi, găini inapte!
Voi faceți un ou… eu șapte!
Oul vostru nu e bun, n-are căutare acum!
Ale mele-s lăudate!
După unii-s căutate și la noi, și-n șapte sate.

© Lia Mureșan
februarie 2023

Publicat în LITERATURĂ | Lasă un comentariu

Sunt incapabilă


Sunt incapabilă.
Incapabilă de ură și de răzbunare.
Cunosc doar mila, grija pentru cei dragi și iertarea. Fără a fi o sfântă, ori, fără de greșeli.
Undeva greșesc.
Greșesc cum greșită mi-a fost cărarea vieții, alegerile, și prea multele iertări.
Dar, nu mai am putere.
Nu mai am speranță,
așa cum nu am și n-am avut așteptări de recunoștință de la nimeni, pentru absolut nimic.
Și asta pentru că mi s-a părut cel mai firesc lucru să-mi sacrific visele și dorințele pentru alții.
Să le fie lor bine.
Doar că, abia acum realizez, ce simțeam eu, pentru ei, nu avea importantă.
Nici un cuvânt bun și nicio mulțumire, rostitite măcar din complezență.
Doar reproșuri și amintiri răsucite și vorbele mele răstălmăcite.
Târzie trezire.
Am încasat loviturile sorții cu demnitate.
De câte ori viața, cu ajutorul celor apropiați, a dat cu mine de pământ,
mi-am căutat doar mie vina.
Apoi m-am scuturat de praf, mi-am peticit sufletul, ascunzând rănile și m-am ridicat.
Am iertat. Luând-o de la început.
Am urcat pe muntele vieții cu o piatră de moară legată de picioare.
Nu m-am plâns,
în ciuda greutății și-a durerii, am umblat zâmbind.
A fost alegerea mea copilărească să accept să-mi fie legată pe viață.
Nu am știut că într-o bună zi îmi va slei puterile și mă va strivi.
Nu mai am putere.
Nu mai am speranță.
Nici lacrimi… doar durerea
și sentimentul că am trăit viața altcuiva.
Din viața mea rătăcită și pierdută demult,
mi-a rămas doar plăcerea cititului și scrisul.

© Lia Mureșan
01.03.2024

Publicat în LITERATURĂ, Poezie | Lasă un comentariu

„biciul” și „bombonica”


Este trist, cât nu încape, când trimiți copilul însetat
la fântâna pe care-o crezi cu apă limpede, curată
și n-ai habar că bea-va picătură cu picătură,
an după an în porții mici, otravă diluată,
impurități și mâl din căni murdare.
Când tu stinsu-i-ai setea, din căușul palmei, 
cu apă de izvor, ca lacrima, curată...
Dar într-o bună zi, constați că apa limpede e refuzată,
pentru că nu are gustul otrăvii diluate.

Când școala face dresaj, nu educație,
copilul dresat, adultul de mâine,
nu va reuși să pătrundă ale vieții sensuri
și nici nu va ști să descifreze vreo taină,
liber-arbitru neștiind ce înseamnă.
Determinismul fiindu-i măsură și lege
și nu-i de mirare că nu va mai ști alege.
Va balansa între bine și rău, 
cazând până la urmă într-al răului hău.
În oglindă vedea-va chipul hidos, frumos ș-armonios.
Va crește tarat... în frici și-n interese ancorat,
având adânc întipărit în minte „biciul” și „bombonica”,
deoarece și acasă și la școală, de mic,
i-a fost inoculată frica.
De vină nu-s copiii, nici tinerii veșnic blamați!
De vină-s dresorii ce-au îmbrăcat aceeași haină cu trișorii,
vânând doar lauri pentru ei,
puțin le pasă, chiar de fel, de copii și de învățăcei. 
Dresorii știu doar să impună și să pretindă... 
condiționând ori amenințând în loc ca orizonturi noi
copilului, cu răbdare și înțelepciune, să-i deschidă.
Taxează cu duritate pe oricine le iese din cuvânt, 
Crezându-se mici dumnezei pe pământ.

Vă propun să reflectați de-ați fost dresați sau educați!
Și voi, la rândul vostru, pe copiii și pe nepoții voștri cum îi învățați,
ce fel de opțiuni comportamentale le insuflați!?
Cu dresorii la catedră sunt șanse adevărate de educație, 
moralitate și caractere nepătate!?

Răspunsul, dac-ați ales să vă-ntrebați,
nu mie, ci vouă cu sinceritate să vi-l dați!

Mă gândesc c-atâta vreme cât prin sită nu se cerne,
Măr putred în coș lăsat, plugu-n brazdă nebăgat, lăstăriș necurățat, 
lenea mare împărat,
ne vom plânge ne-ncetat... că nimic nu s-a schimbat. 

09.04.2022
Publicat în LITERATURĂ | 2 comentarii

mi-aș fi dorit


mi-aș fi dorit să fiu stea călăuzitoare,
să lumineze sufletul și mintea călătoare prin bezna nopții,
căutând cărarea.
dar cerul nu a vrut,
iar ursitoarele mi-au hărăzit
să fiu o biată lumânare
cu raze calde ce arde pâlpâit.
oricât de tare vântul ar sufla
voi arde pâlpâind
până când firul lumânării se va termina.

mi-aș fi dorit să fiu stea călăuzitoare,
dar nu mă plâng de ceea ce sunt
și aș fi putut să fiu,
atâta vreme cât focul în mine este viu
și luminează pe poteci întunecate
chiar și doar pentru un singur suflet
ori o minte ce caută lumina prin bezna ce o străbate.
azi nu mă plâng de soarta mea,
am doar atât cât am putut avea
și dacă n-am mai mult, cu siguranță, este și vina mea.

© Lia Mureșan
20.03.2022




Publicat în LITERATURĂ | 1 comentariu

atitudini și idioți pentru a „iadului” foloase


cu răbufniri de răutate, 
minți înguste, minți pătrate,
oameni mici cu guri spurcate 
și cu suflete uscate,
scormonesc prin scârnăvie,
prin nămoluri sulfuroase...
pătimași, 
cu o ură viscerală,
fără știință de carte,
sfertodocți, având viețile tarate
de traiul în libertate,
răspândesc minciuni sfruntate drept istorii adevărate.
patriotarzi, 
rasiști fără discernământ, 
idioții de serviciu
ce n-au făcut bine nicicând,
prea preocupați de sine,
străine le sunt sentimentele de dragoste de semeni și mărinimie, nu cred în bine.
în tot ce spun și-n tot ce fac este vorba despre ei și pentru sine.
ei socotesc că tu de faci cuiva un bine, musai e din interes, 
crezând că toată lumea e la fel,
și faci binele doar ca să tragi  foloase după el.
bieții rătăciți nici ce-i în jurul lor nu au habar,
plini de angoase și frustrări,  au devenit adepții răfuielii și a războiului barbar.
nu pot trăi în pace, în liniște și libertate pe pământ.
-libertatea pentru ei este doar un cuvânt. -
libertatea și democrația pe care nu le înțeleg dar nu le nici susțin...
chiar dacă beneficiază de ele din plin.
delirează în plină criză de personalitate, 
latră precum haitele de câini turbați la lună,
filosofii de ocazie, analfabeți funcțional,
urăsc raționamentul, modernitatea și crezul universal...
ar vrea ca harta lumii să se rescrie,
incriminează, răstălmăcesc istoria lumii cu un cinism drăcesc,
sperând ca răni cicatrizate să deschidă, 
cu mintea vidă de ură avidă
habar nu au ce hidoșenii umane și monștrii în letargie în ei sălășuiesc,
când fără nicio noimă, vorbind ei se trezesc.
cu răbufniri de răutate, minți înguste, minți pătrate,
oameni mici cu guri spurcate și cu suflete uscate,
scormonesc prin scârnăvie,
prin nămoluri sulfuroase...
doar spre a răului și-a "iadului" foloase.

© Lia Mureșan 19.03.2022


							
Publicat în LITERATURĂ | Lasă un comentariu


Habar nu am de ce astăzi mi-au venit în minte două dintre cărțile lui Nikos Kazantzakis, „Ultima ispită a lui Hristos” și „Hristos răstignit a doua oară”, mai ales că a trecut mai bine de o treime de veac de când le-am citit. Mi-au rămas întipărite în memorie poate și pentru că după ce le-am citit, cumva, ceva în mine s-a zdruncinat și am început să privesc viața un pic diferit, să fiu un pic mai atentă la lumea din jurul meu și mai responsabilă în ce privește faptele mele.Îmi propun să urc în podul casei unde am depozitat, din lipsă de spațiu, mare parte a cărților, să le caut și să le recitesc cu mintea și puterea de înțelegere de acum. Dacă bine rețin în „Ultima ispită a lui Hristos” Kazantzakis a umanizat personajele biblice, descriind dintr-o perspectivă cu totul diferită față de Biblie suferințele Mântuitorului.În romanul „Hristos răstignit a doua oară”, Kazantzakis scrie o poveste despre fariseism, minciună și ură.

Celor care nu le-ați citit și vreți să o faceți le recomand, dar vă previn că nu este o lectură ușoară.

Lia Mureșan

13.03.2022

Publicat în LITERATURĂ | Lasă un comentariu

Bezmetisme „a la Lia”


Mi-am format, în timp, prostul obicei de a citi, uneori, o parte dintre comentarii, înainte de a citi articolul de la anumite publicații online, în ideea de a vedea dacă merită să deschid articolul sau nu, dacă citind aflu noutăți sau este doar aceeași rostogolire de fraze fără conținut care răsucesc câte „o idee creață” izvorâtă din „puțul gândirii” unui jurnalist cu școala făcută la normă, să aibă și el diplomă că apoi locul de muncă îi este asigurat, știți și voi cum (părinții sau cineva din familie ori din cercul de apropiați cunoaște pe cineva, acel cineva cunoaște pe altcineva din sfera de influență, ori poate chiar pe cel care are nevoie de un bun executant care gândește puțin, nu pune și nu își pune întrebări despre nimic).
Doar că în ultimul timp dau aproape numai peste comentarii formale ori care conțin multă, prea multă, bășcălie ieftină, cu pretenția de umor fin, asupra unor subiecte care ar trebui tratate cu maturitate și seriozitate, care nu pot fi, și nu ar trebui să fie, luate în glumă. Sau cel puțin nu pot fi luate de nimeni în glumă public, unde neghiobii, neînțelegând, din necunoaștere pot lua gluma în serios.
(Da, știu, sunt „o babă” mult prea sobră uneori! M-am format „strâmb”… deoarece cred că și gluma, ca orice acțiune umană, își are locul și timpul ei potrivite, altfel cădem în ridicol.)
Abundă internetul de informații fără niciun sens, fără niciun suport real, ori aducând în prim plan chestiuni istorice de mult rezolvate și acceptate în numele păcii pe care toți, sau, mă rog, aproape toți ne-o dorim.
Că există destui debusolați (și la noi și pe întreg mapamondul) care propagă idei șoviniste, patriotarde, este cumva de înțeles.
La noi sunt oameni care provin din medii care luptă zi de zi pentru subzistență, sunt cuprinși de teamă și de ură, au impresia că toată lumea are ceva de împărțit cu ei, se simt pierduți în libertate. În general aceștia sunt oameni care n-au fost obișnuiți să gândească liber, n-au citit în viața lor o carte, au citit, poate, cel mult rubrica de „mica publicitate”, „decese și comemorări” dintr-un ziar. Au fost  învățați că doar cei „sus puși” au dreptul de decizie, de alegere și rezolvare a, aproape tuturor, chestiunilor din viața lor. Aceștia în n libertate trăiesc o adevărată dramă, idealizează trecutul, sistemul totalitar și dictatura pe care unii nici n-o cunosc, nu au trăit-o, fiind născuți după căderea ei, însă așa o cunosc din poveștile părinților. Ori pur și simplu de la oameni care nu au simțit-o, deoarece nevoile lor erau pe deplin satisfăcute în acel sistem opresiv (fie erau parte integrantă sistemului, fie nevoile lor se reduceau la nevoile primare: un acoperiș deasupra capului și o farfurie cu mâncare etc).
Ceea ce e de neînțeles și foarte trist, este că oameni de cultură, oameni care au un rol în educația maselor, a copiilor și nepoților noștri, – nu doar pretinșii oameni de cultură – inventează,  aduc în prim-plan și propagă în mediul virtual probleme false, pierzându-și busola bunului simț, al cunoașterii, al realității și prezentului.
Cei care mi-ați citit până la capăt și aceste bezmetisme, vă rog să nu uitați că:
Somnul raţiunii naşte monştri” 

© Lia Mureșan 12.03.2022

Publicat în LITERATURĂ | Lasă un comentariu

Bezmetisme „a la” Lia



În aceste zile mai mult ca oricând putem vedea fața hidoasă a manipulării.
Manipulatorii construiesc eșafoade de minciuni pe câte un sâmbure de adevăr rupt din context. 
 Fac trimitere la perioade istorice, extrag doar ceea ce ar putea să le folosească scopului, distorsionează firul evenimentelor, prezintă hărți măsluite.
Sensul cuvintelor este inversat: libertatea înseamnă sclavie, iar adevărul, minciună, cel care atacă și invadează este atacat, cel invadat este invadator, războinicul este pacifist iar pacifistul este invadator, cu intenția vădită de a semăna îndoiala, teama și revolta.
Toate acestea sunt folosite cu scopul menținerii și întărirea încrederii în sistemului totalitar. Mizând pe memoria scurtă a maselor și pe tendința de idealizare a trecutului.
 Dacă manipulatorii își urmăresc scopul și au de câștigat găsindu-și adepți care să le scuze și îndreptățească acțiunile, cei care le preiau și le propagă inepțiile nu fac altceva decât să-și arate ceața minții, în vreme ce se bucură de tot ceea ce democrația presupune: libertatea cuvântului, libertatea alegerii etc.

© Lia Mureșan 11.03. 2022
Publicat în LITERATURĂ | Etichetat | Lasă un comentariu