nu ţi-am săpat în stâncă, cuib


nu ţi-am săpat în stâncă, cuib, păsăre răpitoare
timpul muşcă din verdele pădurii
trecute vieţi…
iarna asta, este un ger cumplit
timpul nu iartă
clepsidra-i tot mai goală
şi
astăzi, prima oară nu simt arşiţa tăcerii.
nu,
dragul meu, zburător,
nu ţi-am săpat în stâncă, cuib.

Anunțuri

Despre Lia

despre mine las să spună alţii... sunt doar un boţ de lut cu ochi... cu bune şi rele... fiinţez.
Acest articol a fost publicat în LITERATURĂ, Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s