erai poetul

o, da, citindu-ţi slova,
prin ochii mei, fără să simt,
mi te-ai strecurat în suflet, în gând.
privirea-ţi cu scântei, tăciuni aprinşi,
ascunzând o tainică nobleţe
scormoneau acolo unde erau pitite visele,
nestinsele doruri,
neîmblânzitele râuri ale căutării;
ploaia grea, înverşunată,
cu tunetul surd, cu vuietul de cascadă
urlând lung că este toamnă.
trezeşte-te, deşteaptă-te –mi-am tot strigat-
o, da, n-am visat!
sigur, eşti în înima mea,
dar tu nu-mi poţi fi nici înger, nici demon
şi nici stea.
nu, tu, nu puteai fi, tu…
erai poetul!