Oricât de mare crezi tu că eşti

Îţi vorbesc din nou… prietene,
Şi nu ştiu de unde ar trebui să încep.
Înţelegerea şi sacrificiul meu
N-au ecou în interiorul tău, în mintea ta.
Eşti nesimţitor!
În egoismul tău, te crezi mai presus decât ceilalți,
Ai uitat, prietene, ai uitat… “ridicându-te”.
Însă, eu îmi amintesc şi binele şi răul…
Vezi tu, prietene, într-o clipă ai putea pierde tot,
Habar nu ai cât de repede se poate întoarce roata.
În inima mea sunt amintirile… toată tristeţea,
Şi întreaga dezamăgire pe care mi-ai provocat-o.
De când te ştiu, mi-ai adus doar suferinţă şi lacrimi.
Dar de acum s-a sfârşit. Izvorul lacrimior a secat.
Prietene… ceea ce cauţi vei găsi,
Iar de primit, primeşti ceea ce ai dat.
În mintea mea şi în interiorul meu este pace de-acum,
Nu-ţi datorez nimic, mi-am luat libertatea să îţi spun:
Că nu prin vorbe se zideşte… ci faptele sunt temelia.
Şi cum faptele te contrazic, eşti detestabil,
Prietene… şi-atât de mic,
Oricât de mare crezi tu că eşti!